Pentru Ladislau Bölöni viața în Emirate nu înseamnă doar fotbal. Din cauza temperaturilor ridicate, de obicei, la Al Jazira, Loți nu face decât un antrenament pe zi și are mai mult timp liber decât atunci când antrena în Europa.
Tehnicianul român locuiește împreună cu soția sa într-un complex rezidențial din afara orașului, fiind vecin cu olandezul Philipe Cocu. “Știți că eu până acum nu am o casă a mea? M-am mutat mereu de colo-colo. La Nancy avem o locuință închiriată, în care stă fata mea, în rest nu am nicio proprietate. Când spun însă acasă, mă gândesc la Târgu Mureș, chiar dacă acolo nu mai locuiește decât soacră-mea”, povestește Bölöni.
Loți e foarte mândru de fiica sa, proaspăt absolventă a Facultății de Stomatologie în Franța. “Mă urmează pe mine”, afirmă el râzând. “Din păcate, eu nu mai știu să pun o plombă și chiar îmi pare rău că nu mai sunt la curent cu ce se petrece în stomatologie. Chiar dacă eram fotbalist, eu am profesat șase ani. Întâi la o școală, apoi la combinatul din Târgu Mureș. Și la Steaua mă mai rugau băieții să le lucrez câte ceva. I-am făcut dinții lui Lăcătuș, lui Stângaciu…”, și-a adus aminte antrenorul român.
Loți s-a simțit ciudat între 2.000 de bărbați, la o nuntă fără mireasă!
Deși nu pare, Bölöni este un tip care iubește aventura. “Poate de aceea am și acceptat să vin în Golf”, mărturisește el.
Antrenorul lui Al Jazira nu s-a dat înapoi de la o excursie în deșert. “E fascinant mai ales răsăritul. M-am urcat și în balon, am mers pe cămilă, am făcut de toate”, a punctat Bölöni. El a rămas șocat de faptul că la nunta unui șeic, unde a fost invitat, au participat 2.000 de bărbați și nicio femeie, nici măcar mireasa. “M-am simțit ciudat, dar fiecare religie cu problemele ei. Femeile nu au foarte multe drepturi aici”, a mai spus tehnicianul, care a vizitat și celelalte țări din Golf. “Mi-a plăcut foarte mult în Oman, dar aproape de sufletul meu, ca oraș, rămâne Lisabona. Și la Nancy mă simt extraordinar, poate pentru faptul că acolo am crescut eu ca antrenor. Acolo am plâns pentru prima dată de bucurie când am promovat în prima ligă din Franța”, a rememorat Loți.
La Abu Dhabi el s-a împrietenit cu ambasadorul României, care vine frecvent la meciuri. “Am înțeles că sunt și câțiva români, chiar din Târgu Mureș, care asistă la partidele echipei, însă nu am apucat să vorbesc cu ei. Sper să îi întâlnesc până plec de aici, la sfârșitul lui mai”, a încheiat Bölöni.
"Nu mi-a oferit nimeni nicio cămilă. Astea sunt bancuri, cu șeicii care oferă cămile antrenorilor" – Ladislau BÖlÖni, antrenor Al Jazira
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER