Beckham și-a închis academia de fotbal!** ‘Sunt mulți copii dezamăgiți’
Mijlocașul David Beckham a decis să închidă academia de fotbal
pe care o deținea la Londra, în coproprietate, hotărâre care a
provocat nemulțumirea părinților copiilor ce urmau cursurile
acestei școli, printre aceștia numârându-se și sora fotbalistului,
Lynne, informează cotidianul Evening Standard.
Potrivit publicației citate, sute de părinți s-au strâns în fața
academiei din Greenwich, pentru a-și manifesta nemulțumirea față de
decizia proprietarilor de a închide școala la sfârșitul săptămânii
trecute.
Printre persoanele nemulțumite s-a numărat și sora
fotbalistului, Lynne, ai cărei copii mergeau de două ori pe
săptămână la această academie.
„Sunt mulți copii dezamăgiți. Nu știu ce se va întâmpla
în continuare, tot ce știu este că băieții mei sunt supărați, și în
special cel mare. Și David este supărat, însă nu cred că închiderea
academiei este decizia sa personală. Nu știu unde îmi voi trimite
copii acum. Va fi o pierdere mare pentru noi”, a declarat
Lynne, care are trei copii, Georgina (11 ani), Freddie (9 ani) și
Josh (4).
La academia lui Beckham, deschisă în 2005 în coproprietate cu
firma AEG, erau înregistrați 80.000 de copii cu vârste cuprinse
între 4 și 11 ani, care plăteau 7 lire sterline (7,7 euro) pentru o
oră de antrenament.
Proprietarii au decis să închidă academia, deoarece închirierea
terenurilor expira anul viitor.
O petiție cu 300 de semnături a fost trimisă firmelor AEG și 19
Entertainment, ultima fiind compania care se ocupă cu promovarea
imaginii lui David Beckham, prin care se solicită ca academia să
rămână deschisă.