Adrian Mititelu Jr, fiul patronului de la FC U Craiova 1948, trăiește pe picior mare, mai ales după ce echipa tatălui său a reușit să promoveze în Liga 2, unde e lider autoritar.
„Prințișorul Olteniei” a fost surprins de pe terasa localului lui Mohammad Murad, cel care sponsorizează echipa de fotbal Dinamo. Beizadeaua lui Mititelu a ajuns la local cu noua sa achiziție: un Mercedes GT63 AMG de culoare albastră, exact cum are culoare clubul pe care mai cunoscutul său tată îl patronează.
Nu mai puțin de 150.000 de euro l-a costat pe Mititelu jr noua „jucărie”, echivalentul bugetului echipei pe câteva luni. Adrian Mititelu i-a făcut și pofta asta în condițiile în care echipa de fotbal pe care o patronează încă nu are un antrenor principal, ci e condusă de un preparator fizic în persoana lui Dan Vasilică.
Adrian Mititelu Jr. s-a relaxat preț de câteva ore în compania unui prieten, iar în tot acest timp s-au delectat cu preparate culinare libaneze. Fiul omului de afaceri a vrut să aibă în vizor mașina pe tot timpul șederii sale acolo și a ales să parcheze direct în fața localului.
În vara acestui an, Adrian Mititelu Jr. a făcut show pe litoral în compania unei brunete sexy, fără să se sperie prea tare de pandemia de coronavirus.
Tânărul milionar și-a luat iubita de la acea vreme și prietenii și au mers să se distreze la un celebru club din Mamaia care este frecventat de oamenii cu bani din România, iar Adrian Mititelu Jr. a fost servit la masă cu șampanie scumpă și artificii. Mai mult, cel care în acte este directorul general al Craiovei a plătit 1.500 de lei pentru o noapte la Mamaia.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER