Bernie Ecclestone are probleme
Timp de 26 de ani, Bernie și Slavica au fost o pereche inegală. Și asta, din mai multe puncte de vedere. Ea, cu 28 de ani mai tânără și cu 25 de cm mai înaltă (fără tocuri). El, cel mai bogat om din Formula 1. Cum ar fi spus regretatul Toma Caragiu, avantaj el!
O despărțire anunțată
Potrivit Daily Mail, Slavica, acum în vârstă de 50 de ani, a părăsit locuința comună din Kensington, iar niște prieteni elvețieni ai cuplului au confirmat despărțirea acestora. "Da, croata (1,87 m) s-a și întâlnit cu avocații în vederea divorțului", au precizat aceștia. Din câte se pare, acesta va fi cel mai scump divorț din istoria Formulei 1. Ecclestone (78 de ani și 1,62m) are o avere estimată de 2,8 miliarde de euro și se situează pe un onorabil loc 13 într-o ierarhie care-i cuprinde pe cei mai bogați oameni din regat. Surse apropiate cuplului au declarat cotidianului citat că cei doi discutau de multă vreme despre o despărțire amiabilă, de dragul fiicelor lor Tamara (24 de ani) și Petra (19 ani).
Bernie a plecat de jos
Adept al principiului "în viață trebuie să te descurci singur", a renunțat la școală la numai 16 ani, iar primul job a fost acela de vânzător la o pompă de benzină. Cum a făcut primul milion a rămas un mister, dar ce este cert este că a știut să investească foarte bine. De altfel, el este cel care negociază totul în Formula 1, de la drepturi TV până la bilete, de la introducerea unor noi circuite și dispariția altora până la primirea unui bonus de prezență, ceva fără precedent în lumea sportului. Mai în clar, dacă omul este prezent undeva, la un eveniment legat mai mult sau mai puțin de Marele Circ, primește o sumă. Chipurile, pentru că ar fi onorat cinstita adunare.
Deține bunuri-cheie
Tot ziarul britanic face dezvăluiri și asupra bunurilor personale ale lui Bernie, dar nu este clar dacă acestea pot face sau nu obiect de partaj între soți în cazul unui eventual divorț. Mai exact, deține circuitul de F1 din Istanbul, un avion privat Bombardier, un hotel de 4 stele în Elveția, la Gstaad și mai multe vile de lux în Croația, țara natală a Slavicei, și în Anglia.
Chestionat asupra problemelor sale, Bernie nu și-a pierdut umorul. Mai mult decât atât, dovedește că tot umorul britanic este cel mai bun. "Da, a plecat, pentru că lângă noi se află o locuință în construcție, iar ea nu suportă gălăgia. Am înteles-o, era vorba de nervii ei, până la urma", a conchis bătrânul Bernie.
Â
articol de Octavian METONI