Răzvan Burleanu, președintele FRF, a pierdut procesul pe care i-l intentase jurnalistului Răzvan Ioan Boanchiș, de la ziarul „Național”. Considerându-se vizat de editorialele lui Boanchiș, deși acesta nu-i pronunțase numele, Burleanu a deschis acțiune în instanță, la Tribunalul București, cu obiectul „acțiune în răspundere delictuală” (de fapt, insultă și calomnie), și i-a cerut jurnalistului 500.000 de lei (circa 120.000 de euro) daune morale.
Instanța a decis pe 23 februarie, după patru luni de proces, să respingă pretențiile lui Burleanu, pe care le-a considerat neîntemeiate. Șeful FRF are posibilitatea de a face apel în termen de 30 de zile.
„Acest personaj, Ciurli-Burli, e creația mea, e fictiv. Că Burleanu s-a regăsit în acel personaj, e treaba dânsului”
Boanchiș spune că personajul său, Ciurli-Burli, se aseamănă întâmplător cu Burleanu, iar procesul intentat a fost la fel de ridicol ca o eventuală acțiune în instanță a lui Pinocchio împotriva lui Gepetto
„Ar fi fost o premieră mondială să pierd un proces cu cineva care s-a simțit vizat citind textele mele deși nu i-am pronunțat numele. Am scris de Mitrea Cocor și de Ciurli-Burli. Acest personaj, Ciurli-Burli, este creația mea, este fictiv. Are câte ceva de la mulți oameni. Că Burleanu s-a regăsit în acel personaj, e problema dânsului. A pretins că i-am afectat imaginea, că se vorbește la UEFA de asta. E ca și cum Pinocchio l-ar fi dat în judecată pe Gepeto. Atât de absurdă e situația”, a comentat Boanchiș pentru ProSport.
Răzvan Burleanu a transmis punctul său de vedere pentru ProSport, prin intermediul Departamentului de Comunicare al FRF: „În ceea ce privește formularea unui apel împotriva acestei sentințe, avocatul meu împreună cu mine vom putea face o analiză pertinentă a pașilor următori numai după comunicarea sentinței. Din soluția prezentată pe portalul instanțelor nu reies motivele pronunțării acestei soluții și, implicit, nu o putem aprecia decât la nivel de principiu”.
Sub comanda lui Burleanu, FRF a ajuns o instituție implicată în zeci de procese, atât în calitate de reclamant, cât și de pârât. Însuși tânărul președinte al federației se luptă în instanță cu diverse persoane. Nu mai departe de 1 martie, Răzvan Burleanu a câștigat recursul înaintat la Curtea de Apel de către Daniel Prodan, după ce acesta fusese reclamat de președintele FRF pentru diverse declarații. Tribunalul București a decis că Prodan e vinovat și, pe 20 ianuarie 2015, a stabilit că trebuie să-i plătească lui Burleanu 25.000 de lei. Prodan a făcut recurs, pe care însă l-a pierdut pe 1 martie 2016.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER