Când oamenii** devin legende!
Președintele de onoare al CIO, Juan Antonio Samaranch, s-a stins
ieri, la 89 de ani, într-o clinică din Barcelona, în urma unui stop
cardio-respirator. O poveste scrisă în cele două decenii
(1980-2001) cât a fost în fruntea mișcării olimpice și continuată
de pasiunea unui om care s-a dăruit sportului.
Un fragment de portret recompus acum de marea campioană Iolanda
Balaș: „Ne știm de 50 de ani, de la JO Roma. Era un om foarte
deschis, blând și, deși l-am cunoscut întâi ca sportivă, apoi ca
oficial al FRA, întotdeauna a venit spre mine cu inima deschisă”.
Un tip care aprecia corectitudinea, Samaranch a fost cel care i-a
sprijinit pe sportivi, luptând ca aceștia să primească o a doua
șansă, așa cum s-a întâmplat și cu Mihaela Melinte. Mai mult, tot
el a fost cel care a sprijinit-o și pe Andreea Răducan în episodul
Sydney. „A fost foarte apropiat de sportul românesc, întotdeauna
vorbea cu entuziasm de performanțele noastre. De aceea spun că
România a pierdut un prieten, un adevărat susținător”, continuă
dubla campioană olimpică.
Prieten
cu Nicolae Ceaușescu
Fost ambasador al Spaniei la Moscova, Samaranch a adus în sport tot
ce a avut mai bun politica. O imixtiune de succes, care s-a
reflectat și în relațiile bune cu șefii de stat, printre aceștia
numărându-se și Nicolae Ceaușescu. „Tactul și cel de-al șaptelea
simț cred că i s-au tras din politică. Întotdeauna a știut să
medieze orice situație, pentru că, atunci când ai o organizație cu
200 de țări, orice detaliu poate duce la un scanal imens”, conchide
Balaș.
„Ultima medalie de aur câștigată cu echipajul de 8+1 al României,
la JO din 2004, am primit-o de la el. Era bolnav și atunci, mergea
greoi, dar avea o simpatie aparte pentru echipajul nostru de mai
mulți ani”, Elisabeta Lipă.
„Mișcarea olimpică pierde o valoare fără egal, un om dedicat total
sportului, un luptător și apărător puternic al spiritului olimpic,
un caracter care impunea prin simpla sa prezență”, Nadia
Comăneci.