Cât de tare l-a afectat ultimul divorț pe Gică Craioveanu și ce avere are, de fapt, fostul fotbalist al Universității Craiova: „Nu am numărat niciodată banii, i-am și cheltuit”

Cât de tare l-a afectat ultimul divorț pe Gică Craioveanu și ce avere are, de fapt, fostul fotbalist al Universității Craiova: „Nu am numărat niciodată banii, i-am și cheltuit”
  • Publicat:
  • Actualizat:

Gică Craioveanu, fostul jucător român de la formația spaniolă Real Sociedad în anii 90, a vorbit despre viața personală, cunoscutul fotbalist trecând până acum prin două divorțuri.

Fostul internațional a jucat 11 ani în Spania. Real Sociedad, Villareal şi Getafe sunt echipele la care a evoluat în Primera Division. În Spania s-a transferat în anul 1995 după patru ani la Universitatea Craiova.

A adunat 330 de meciuri și a marcat 70 de goluri, în primele două eșaloane ale fotbalului iberic.

Cât de tare l-a afectat ultimul divorț pe Gică Craioveanu și ce avere are, de fapt, fostul fotbalist al Universității Craiova: „Nu am numărat niciodată banii, i-am și cheltuit”

Gică Craioveanu debordează de fericire când își aduce aminte de perioada petrecută la San Sebastian, în Țara Bascilor.

„Pe mine m-au iubit mult fanii lui Real Sociedad. Am fost votat cel mai iubit străin din cei 100 de ani din istorie, iar cadoul a fost un baston de mareșal

Când m-am despărțit de prima mea soție, de Oana, a rămas la ea. Era un cadou uluitor. Am mai avut o soție, pe Gemma, de care m-am despărțit acum 9 ani. Dar mie nu-mi place să vorbesc despre asta.

Acum sunt flăcău, am grijă de copii. Alexandru a venit cu mine la Getafe, la facultate. Codruț trăiește în Villarreal, are 30 de ani”, a recunoscut Gică Craioveanu.

Fostul internațional a vorbit și despre joburile lui și despre banii pe care-i câștigă în momentul de față.

Cine câștigă bani mulți înseamnă că-i merită, recunoaște Gică Craioveanu

Am lucrat foarte mult la radio. Sunt foarte apreciat și sunt foarte bine plătit. Există o persoană care comentează meciul, iar noi, foștii fotbaliști, facem o analiză. Am parte de colegi buni, care au fost fotbaliști. Cine câștigă bani mulți înseamnă că-i merită. Eu niciodată n-am făcut vreun calcul, câți bani am câștigat, pentru că i-am și cheltuit.

N-am nicio problemă, stau liniștit, țin banii la bancă. Am trei copii, normal că am ținut de bani. Nu are rost să arunci cu banii pentru diverse. Eu acum sunt un tip fericit. Am radio, am Digi, sunt imaginea celor de la Superbet și mai sunt și la Craiova, director de imagine. Și la Craiova sunt plătit, la început nu eram. Nu m-am îmbogățit, dar trebuie puse și cheltuielile”, a dezvăluit Gică Craioveanu pentru Gsp.

Gică Craioveanu a debutat la echipa națională de fotbal a României la data de 8 septembrie 1993, într-o victorie a României în Insulele Feroe. Primul gol avea să îl marcheze abia în 1996, într-un meci împotriva naționalei statului Israel. În anul 1997, a reușit celelalte trei goluri ale sale la echipa națională, în dubla manșă cu Liechtenstein.

În 1998, Craioveanu a fost selecționat la Campionatul Mondial de fotbal din Franța. Deși nu a evoluat în niciun meci din grupe, acesta a jucat în optimile de finală, într-o înfrângere a României în faţa Croației. L-a înlocuit, în minutul 56 al partidei pe Gheorghe Hagi.

Daniel Nazare / Autor
Peste 25 de ani de experiență în presa sportivă. A debutat ca jurnalist în 1997, în primul an de facultate, fiind redactor la ziarul ZIUA care avea, la acea vreme, un supliment de 4 pagini dedicat sportului. Apoi s-a transferat la Sportul Românesc, Evenimentul Zilei, ProSport (reporter special ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
Lasconi, declarație surprinzătoare: "În ianuarie nu am avut bani să-mi plătesc rata!"
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
BREAKING | Elena Filișanu a murit într-un accident rutier cumplit 😢
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum cu Monarhul Britanic
Regele Charles a ajuns la spital, la un an de când a fost diagnosticat cu cancer! Ce se întâmplă acum…
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Tăcerea lui Olăroiu, un răspuns: arabii explică, pe larg, culisele numirii românului pe banca Emiratelor
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Cristiano Bergodi, revenire de senzaţie în Superliga! Antrenorul italian ar putea ajunge pe banca unei echipe cu pretenţii
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit:
Grădinescu s-a întâlnit într-un bar cu arbitrul care a făcut praf meciul României! Explicaţia l-a năucit: "Zău?" | EXCLUSIV
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Ce transformare radicală! Cum arată acum Alina Vidican, fosta soție a lui Cristi Borcea. Operațiile estetice au făcut-o de nerecunoscut!
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
Vestea dată de Smiley și Gina Pistol! E bucurie mare în familia lor
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
BANCUL ZILEI. Știți ce face o păpușă gonflabilă după o partidă de amor?
Călăii bărbatului torturat în Măgurele au plecat cu cardul lui, deși n-au aflat PIN-ul. Unul din suspecți, surprins cum îl bagă în bancomat
Călăii bărbatului torturat în Măgurele au plecat cu cardul lui, deși n-au aflat PIN-ul. Unul din suspecți, surprins cum îl…
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce spune cafeaua ta preferată despre tine?
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Ce pensie poate avea Valentin Ceaușescu de la statul român. Suma pe care o primește lună de lună
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Mihai Bendeac, sărut cu Nelly Kent la o petrecere. Cum s-a terminat noaptea
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Se întoarce Călin Georgescu! Cutremur în România: Planul merge așa cum a fost gândit
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel de doi ani. Vecinii, dezvăluiri șocante:
Ei sunt foștii soți găsiți arși de vii într-o mașină, la Buzău. Monica și Valentin au lăsat orfan un băiețel…
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Doliu în muzica populară! Artista a murit la doar 35 de ani. A lăsat în urmă doi copilași
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
Gadget-ul momentului! Cele mai bune căști de gaming true wireless pentru PS5, PC și mobile
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
BYD vine în România! Am condus BYD Sealion 7. Primele impresii din spatele volanului
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
Filmările pentru Insula Iubirii sezon9 s-au încheiat:„Emoțiile ating cele mai înalte cote, trăirile sunt mai puternice ca oricând”
×