Marea gimnastă Cătălina Ponor (34 de ani) s-a retras din activitate în urmă cu mai bine de cinci ani.
Însă, fosta campioană olimpică nu a stat degeaba, aceasta și-a oficializat relația cu regizorul Bogdan Jianu (52 de ani) în 2018, iar doi ani mai târziu s-au logodit.
Sâmbătă, 18 iunie, Cătălina Ponor și Bogdan Jianu au decis să își lege destinele oficial, având cununia civilă la Primăria din Constanța.
Cei doi soți aveau de gând să se căsătorească de mai mult timp, însă pandemia le-a amânat planurile celor doi.
La Primăria din Constanța cei doi și-au unit destinele, iar din imaginile apărute Cătălina Ponor a părut foarte bucuroasă de toate cele întâmplate.
Fosta mare campioană a ales să poarte o rochie albă superbă în ziua nunții. Aceasta a strălucit, a fost cât se poate de fericită, dar și emoționată.
Imediat după cei doi și-au spus „DA”, petrecerea s-a mutat la un local aflat pe malul lacului Căciulați. Printre cei invitați s-au numărat: Elvira Deatcu, Monica Roșu, Mariana Bitang, Octavian Bellu, Andreea Răducan, Daniela Silivas, Carmen Tănase și Corina Ungureanu.
Cătălina Ponor s-a retras din activitatea de gimnastă în anul 2017, fiind una dintre ele mai importante sportive ale României.
Născută la Constanța, Ponor a câștigat nu mai puțin de 3 medalii de aur la Jocurile Olimpice, dar și una de argint și una de bronz. Pe lângă cele 5 medalii de la olimpiadă, în palmares sportiva mai are și trei medalii de argint și două de bronz la Campionate Mondiale și opt medalii de aur, două de argint și trei de bronz la Europene.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER