Sarah Dumitrescu, fiica unei celebre agente de fotbaliști și a unui fost baschetbalist, a fost acuzată de faptul că a apelat la operații estetice.
Tânăra în vârstă de 22 de ani i-a călcat pe urme tatălui său Tiberiu Dumitrescu și a ajuns baschetbalistă, în acest moment evoluând pentru echipa Universității la care învață în Statele Unite ale Americii.
Ultima apariție a blondinei în public a fost aspru criticată, însă Sarah a decis să vorbească despre operațiile estetice.
Sarah Dumitrescu a dezvăluit că nu are nicio operație chirurgicală și a pus capăt tuturor speculațiilor de acest gen.
Tânăra a mai dezvăluit că nu își dorește să ajungă pe mâna doctorului plastician de la o vârstă atât de fragedă.
„Nu am nici o intervenție, de nici un fel! M-a distrat. Sunt sportivă de performanță. Nu am timp de așa ceva. Mi se pare jenant să-ți faci operații la vârsta mea. Am văzut și că am extensii și gene! Asta da, am, când am liber. Atât!
La ce viață am eu, nu am timp de prostii. Arăt perfect. Este vorba de genă. Mama arată perfect, frații mei la fel, eu la fel. Suntem unici, frumoși și deștepți. În primul rând, suntem oameni cu O mare. Modestia este pentru alt gen de oameni. Eu știu ce pot și cât sunt de bună. Și muncesc să fiu zilnic mult mai bună”, a spus conform click.ro.
Mai mult, Sarah a vorbit și despre momentele mai puțin plăcute din cariera sa de baschetbalistă. Blondina a fost accidentată la genunchi, iar accidentarea a recidivat.
„Sunt deja la a treia operație, mă simt foarte bine. Am fost operata în septembrie, acum doua luni. Prima a fost cea mai grea, dar Doamne Ajuta să nu mă accidentez iar. Mă simt foarte bine acum.
Mă simt stăpână pe picioare și merg la recuperare în fiecare zi și chiar mă simt foarte foarte bine. Eu studiez la Politehnica în California. Sunt anul IV, mai am un an și termin. Am ales Politehnica pentru că echipa scolii era foarte buna și a fost alegerea perfecta. Eu stau singura acolo. Stau așa de la 13 ani. Mă simt mai confortabil așa
Câteodată mi-e greu, pentru că toată atenţia asta, şi luminile, şi camerele o trag de lângă mine (n.r. pe Anamaria Prodan). Dar mă bucur că avem viaţa pe care o avem. A încercat să ne dea cea mai frumoasă viaţă şi chiar asta a făcut. Îmi iubesc viaţa”, a spus pentru kanald.ro.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER