Un caz cutremurător s-a petrecut în această săptămână la Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa! Claudiu Pătraşcu, fost component al lotului naţional de lupte, infectat cu noul coronavirus, a decedat la 46 de ani după ce a trecut prin chinuri groaznice.
Claudiu Pătraşcu, un campion al luptelor româneşti, s-a stins din viaţă în mod tragic! Aflat pe patul de spital, Claudiu a strigat disperat după ajutor, însă medicii nu au mai putut face nimic. Fostul sportiv a decedat sâmbătă seară, în Spitalul de Boli Infecţioase Constanţa.
Cluadiu Pătraşcu a fost legitimat la cluburile Farul Constanţa şi Dinamo Bucureşti. Apropiaţii săi s-au mobilizat şi i-au donat plasmă, dar campionul luptelor româneşti a pierdut lupta cu virusul. Mesajul transmis de acesta de pe patul de spital este tulburător.
Claudiu Pătraşcu a devenit poliţist la Transporturi după ce s-a lăsat de lupte şi a lăsat în urmă o soţie şi două fetiţe îndurerate. Fostul component al echipei naționale de lupte s-a aflat în stare critică la Terapie Intensivă:„E groaznic! Rugați-vă pentru viața mea!”, a scris acesta pe Facebook.
Într-o conversaţie purtată cu Vasile Vicol, preşedintele Asociației Județene de Lupte din Constanța, Claudiu Pătraşcu susținea că se simte rău şi are ambii plămâni afectați de coronavirus (vezi galeria foto). A fost lansat şi un apel la umanitate pe reţelele de socializare, Claudiu a primit plasmă, însă nu a mai putut fi salvat.
Federaţia Română de Lupte (FRL) a făcut anunţul tragic: „FRL își exprimă regretul față de pierderea unui fost luptător, Claudiu Pătrașcu. Un sportiv de excepție care a activat la CS Dinamo București și un om deosebit, Claudiu Pătrașcu a rămas mereu aproape de luptele românești, chiar și după retragere. Din păcate, acesta a pierdut cea mai importantă luptă. Federația Romană de Lupte transmite sincere condoleanțe familiei și apropiaților! Dumnezeu să-l odihnească!”.
Înainte ca marele campion să piardă lupta cu boala, Vicol a spus că Pătraşcu se gândea la luptele româneşti de pe patul de spital: „Astăzi este despre colegul nostru Claudiu Patrascu. Mare campion. Un tată şi un soț exemplu. Ce vreau să scot în evidență este faptul că acest OM este internat la ATI, grav, din cauza acestui virus, dar el este cu gândul la lupte, remuşcat că nu a putut veni la ultimul concurs de acum 3-4 zile de la Constanța şi cu gândul de a pune umărul la revigorarea luptelor, el fiind pe patul de moarte. Sună îngrozitor, dar ăsta este luptătorul despre care pomeneam”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER