Cazul Devis Mangia începe să șocheze lumea fotbalului. Presa din Malta anunță că există un al doilea jucător care îl acuză pe selecționerul suspendat din funcție că i-ar fi făcut avansuri, iar probele care atestă cele dezvăluite ar fi chiar pe masa comisiei federației malteze, care anchetează cazul.
Noua informație vine la doar câteva ore după ce antrenorul italian de 48 de ani a negat vehement acuzațiile. „În legătură cu știrile apărute în presa națională, e datoria mea să clarific că nu am avut niciodată, nici acum, nici în trecut, un comportament care să lezeze deminitatea personală sau sexuală a oricui, cu atât mai puțin a unui jucător sau membru al Federației. […] Spre deosebire de ce a transmis mass-media, Federația nici măcar nu a contestat comportamentul meu”, a fost comunicatul oficial transmis de Devis Mangia, joi, presei italiene.
Tehnicianul a fost suspendat temporar din funcția de selecționer al Maltei, în urmă cu două zile, ca urmare a unei „presupuse abateri de la politicile Federației”, a anunțat forul cu sediul în La Valleta.
Potrivit publicației malteze NetNews, cea de-a doua molestare sexuală de care este acuzat Devis Mangia s-ar fi produs în urmă cu un an, iar victima s-a adresat deja Poliției.
În continuarea dezvăluirii a intervenit și jurnalistul Christian Micallef care a anunțat că federația a luat la cunoștință despre noul caz în cursul zilei de luni.
„Cazul pare să se fi întâmplat în urmă cu mai bine de un an și se presupune că există înregistrări care dovedesc cele întâmplate. Acesta este un caz care a șocat pe toată lumea”, a transmis prezentatorul Christian Micallef, conform sursei citate.
Numele celei de-a doua posibile victime este încă necunoscut, dar se pare că ar fi jucător din națională, la fel ca în primul caz.
Contractul lui Mangia cu Federația de Fotbal din Malta a fost semnat în decembrie 2019 și ar fi trebuit să se încheie în iarna anului viitor, dar totul este sub semnul incertitudinii în acest moment.
Devis Mangia a pregătit-o pe Universitatea Craiova în perioada mai 2017 – aprilie 2019 și i-a dus pe olteni pe locul 3 în campionat. Locul său a fost luat de Corneliu Papură.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER