Ce gest a putut face Dylan, de ziua mamei sale Nadia Comăneci! Fosta mare sportivă a început să plângă: „M-a lăsat fără cuvinte” | EXCLUSIV

Incredibil ce i s-a putut întâmpla Nadiei Comăneci! „Zeița de la Montreal”, atrasă fără voia ei într-o reclamă la criptomonede! Cum a reacționat marea campioană | VIDEO
Vezi galeria foto - 8 poze

61 de ani este vârsta pe care a împlinit-o fosta mare gimnastă Nadia Comăneci pe data de 12 noiembrie 2022.

În palmaresul Nadiei Comăneci strălucesc cinci medalii olimpice de aur, două de aur la Mondiale şi nouă de aur la Europene.

„Zeița” de la Montreal a fost sărbătorită și în avans, la Liverpool, în timpul Mondialelor de gimnastică unde a primit un tort pe care se regăsea cifra 39 și nu 61, o cifră care s-o întinerească în spirit de glumă, dar și acasă în Oklahoma.

Ce gest a putut face Dylan, de ziua mamei sale Nadia Comăneci! Fosta mare sportivă a început să plângă: „M-a lăsat fără cuvinte” | EXCLUSIV

Dylan, fiul ei, în vârstă de 16 ani i-a făcut o surpriză uriașă.

„A fost pentru prima dată când Dylan m-a invitat, pe banii lui, la un restaurant. A fost un gest care m-a lăsat fără cuvinte.

Eu nu mă las ușor impresionată, dar de astă dată mi-au dat lacrimile”, a precizat Nadia Comăneci pentru Prosport.

Ca în fiecare an pe data de 12 noiembrie Nadia Comăneci primește o mulțime de telefoane de felicitare din toate colțurile lumii. Și de astă dată a fost la fel.

„Au fost foarte mulți cei care m-au sunat sau care mi-au scris. Toate mesajele au fost emoționante și țin să le mulțumesc tuturor din suflet”, a mai spus Nadia.

Numărul total al medaliilor câştigate de Nadia Comăneci la JO, CM şi CE se ridică la 25, din care 16 de aur. Este considerată una dintre cele mai bune sportive din secolul trecut şi printre cele mai mari gimnaste ale lumii.

Este supranumită „Zeița de la Montreal”, după ce, în 1976, a obţinut titlul olimpic absolut, cucerind trei medalii de aur (la individual compus, bârnă şi paralele), una de bronz (sol) şi argint cu echipa, la Jocurile Olimpice din oraşul canadian. Este prima gimnastă din istorie căreia i s-a atribuit nota 10 într-un concurs (de şapte ori).

 

Publicat: 14 11. 2022, 13:25