Ce nume din sport candidează la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024. Pe listele cărui partid s-au înscris Gigi Becali și Elisabeta Lipă. SPECIAL

Duminică 1 decembrie, chiar de Ziua Națională a României, au loc alegerile parlamentare pentru mandatul 2024-2028.

La acest scrutin s-au înscris, printre alții, foști sportivi, patroni din fotbal, arbitri, dar și președinți de federații sportive.

Vom avea oameni din sport la alegerile parlamentare din 1 decembrie 2024

Prin acest vot se aleg membrii Senatului şi ai Camerei Deputaţilor. Aceştia sunt votați prin scrutin de listă, potrivit principiului reprezentării proporţionale.

Scrutinul de listă presupune că fiecare partid sau alianţă electorală îşi întocmește liste de candidaţi, în funcţie de scorul obţinut la nivel naţional, primele persoane de pe liste având şanse mai mari să fie eligibile.

Cu cât procentul câștigat de un partid în alegeri, la nivel naţional, este mai mare, cu atât mai mulţi candidaţi de pe lista partidului respectiv vor avea şanse mai mari să li se aloce un mandat.

AUR

  • Gigi Becali, patron FCSB (numărul 1 la Camera Deputaților – București)
  • Ciprian Paraschiv, fost oficial FRF și fost jucător Poli Iași (numărul 1 la Camera Deputaților – Iași)
  • Monica Iagăr, fostă atletă (numărul 1 la Camera Deputaților – Satu Mare)
  • Florin Cojoc, fost sportiv paralimpic (numărul 6 la Camera Deputaților – Iași)
  • Relu Auraș, fost antrenor de box (numărul 4 la Senatul României)

UDMR

PSD

  • Elisabeta Lipă, fostă mare canotoare și președinte ANS (numărul 1 la Camera Deputaților – Botoșani)
  • Vasile Câtea, fost pugilist și actual președinte FR de Box (numărul 8 la Camera Deputaților – Iași)
  • Ovidiu Hațegan, actual arbitru FIFA (numărul 1 la Camera Deputaților – Arad)

PNL

  • Aurel- Glad Varga, fost campion la judo (numărul 1 la Senat, Cluj)

PPR (Patrioții Poporului Român)

  • Daniel Ghiță, fost lupător K1 (Camera Deputaților – Ilfov)

Cum este împărțit Parlamentul României?

Parlamentul este organul reprezentativ suprem al poporului român şi unica autoritate legiuitoare a ţării, potrivit definiției din Constituția României. Parlamentul este bicameral și este alcătuit din Camera Deputaților și Senat.

Senatul este camera superioară a Parlamentului României, în timp ce Camera Deputaților este camera inferioară.

Camera Deputaților şi Senatul sunt alese prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat, potrivit legii electorale.

La 30 noiembrie 2024, ora locală 7.00, începe prima zi de votare în străinătate. Votarea în străinătate are loc până la 1 decembrie, ora 21.00.

La 1 decembrie, ora 7.00, începe votarea în ţară. Alegătorii români din ţară şi din străinătate, care la 1 decembrie, ora 21.00, se află la sediul secţiei de votare, precum şi pentru cei care la ora 21.00 se află la rând în afara sediului secţiei de votare pentru a intra în localul de vot, pot continua votarea până la ora 23.59.

Publicat: 27 11. 2024, 09:00
Actualizat: 27 11. 2024, 12:17