Ce s-a întâmplat cu soția lui Daniel Balaciu după ce l-a confruntat în sala de judecată!
Zilele trecute, Dana Roba l-a confruntat în sala de judecată pe Daniel Balaciu, fostul antrenor de fotbal care a agresat-o fizic la începutul lunii iunie. La scurt timp, femeia a ajuns iar la spital.
Ce s-a întâmplat cu soția lui Daniel Balaciu după ce l-a confruntat în sala de judecată
Dana Roba, soția lui Daniel Balaciu, a dezvăluit că a ajuns iar pe mâinile medicilor, după ce l-a confruntat pe tatăl fiicelor sale în fața magistraților. Femeia a declarat că a început să se simtă rău şi a apelat la ambulanţă.
Reamintim faptul că, la îceputul lunii iunie, Dana Roba a trecut prin momente foarte grele, asta după ce a fost mutilată de soțul ei, Daniel Balaciu, un cunoscut antrenor de fotbal din România. Încă de la început, bărbatul s-a considerat nevinovat, precizând în repetate rânduri că cea care a început scandalul a fost mama fetițelor sale.
„Eu nu vreau să mă mai agit și să mă enervez. Vreau să spun că de când am fost la confruntare, am rămas cu o durere foarte mare de cap, de coloană. Amețesc foarte tare, de la stresul ăsta puternic. Acum sunt sub un alt tratament. Ieri a fost ambulanța la mine acasă și mi-a dat un tratament. Mi-au dat un tratament și acum mă simt mai bine. Eu mă voi duce luni la control, vin la București. Vreau să mă programez la operația de reconstrucție”, a declarat Dana Roba pentru Fanatik.
I s-a făcut milă de el
Dana Roba a mai adăugat faptul că i s-a făcut milă de Daniel Balaciu când l-a văzut încătușat, deși a fost la un pas să o omoare.
„Mi-a fost foarte milă de el când l-am văzut cu cătușe la mâini, dar lui nu i-a fost milă de mine când m-a văzut cu fruntea crăpată. Atunci când ne-am văzut, nu a avut nicio remușcare, se uita sadic la mine. Se uita ca un demon, nu i-a părut rău deloc, din păcate. Mă așteptam să îi pară rău, jur. Să plângă, să spună că îi pare rău, să își recunoască greșeala, că nu meritam. Dar el se gândește că eu sunt acum cu Beni”, a mai completat aceasta, pentru sursa citată anterior.