Ce surpriză! Giani Kiriță, la „Dansez pentru tine”?
În premieră pentru show-ul ProTV „Dansez pentru tine” un fotbalist a acceptat să lupte pentru împlinirea unui vis.
Fostul fundaș dinamovist Giani Kiriță a fost contactat de șefii postului din Pache Protopopescu și a acceptat oferta de a intra în concurs în sezonul 14, informează Click!.
În vârstă de 36 de ani, fostul fundaș dinamovist s-a lăsat de fotbal în 2012 și s-a hotărât să participe la concurs după ce negocierile pentru o revenire la Dinamo într-o funcție de conducere au picat. Astfel, Giani Kiriță a început deja antrenamentele pentru noul sezon și e pregătit să lupte pentru un nou „trofeu”, după cele cucerite ca fotbalist la Dinamo și la Bursaspor.
Debutul show-ului va avea loc pe 18 octombrie, la ProTV.