Ce veste de Crăciun pentru antrenorul secolului în România: Maria, fiica lui Anghel Iordănescu, este însărcinată! GALERIE FOTO

Maria Iordănescu, fiica lui Anghel Iordănescu, a făcut un mare anunț chiar în perioada sărbătorilor: mezina familiei fostului selecționer este însărcinată!

La numai câteva luni distanță de când și-a unit destinele cu partenerul ei, Teodor Măgureanu, femeia și-a uluit urmăritorii de pe rețelele de socializare cu ultima postare.

Maria Iordănescu a publicat o serie de fotografii în care este însoțită de Edi Iordănescu și de iubitul ei, iar sora selecționerului României a confirmat că este însărcinată.

Maria Iordănescu, fiica lui Anghel Iordănescu, a făcut un mare anunț chiar în perioada sărbătorilor: mezina familiei fostului selecționer este însărcinată

„Anul acesta am primit binecuvântarea binecuvântărilor. M-am căsătorit și o să devin mamă”, a scris Maria Iordănescu, în dreptul fotografiilor distribuite în social media.

Maria Iordănescu și Teodor Măgureanu formează un cuplu de o bună perioadă de timp. După ce au făcut cununia civilă în toamna anului 2021, în luna mai a acestui an a avut loc și cea religioasă.

„Soțul meu m-a cucerit în primul rând prin caracterul frumos, prin educația pe care a primit-o din familie, prin inteligență și prin bunul simț, aspectele cele mai importante din punctul meu de vedere la o persoană. Așa mi-l și imaginam pe viitorul meu soț și iată că s-a și îndeplinit, ba chiar mai mult decât speram.

Am simțit că este omul cu care voi rămâne toată viața după prima, a doua lună de relație. Și asta pentru că era departe de orice alt om întâlnit până în acel moment. Am păstrat numele meu de familie, dar l-am preluat și pe cel al soțului și nu, nu au existat discuții pe această temă. A fost ceva care a venit… firesc.

Soțul meu mereu mă surprinde frumos, îmi cumpără flori frecvent fără vreo ocazie specială și zilnic îmi face complimente. Însă cele mai frumoase gesturi romantice și momente frumoase le ținem pentru noi; altfel, cred că și-ar pierde din farmec”, a declarat într-un interviu, pentru ciao.ro, Maria Iordănescu.

Publicat: 26 12. 2022, 16:22
Actualizat: 26 12. 2022, 16:28