Cristi și Adelina Chivu au împlinit 16 ani de căsnicie, dar de abia acum soția fostului internațional că nu îi pare rău nicio secundă că a renunțat la tot pentru a-l urma peste tot pe unde l-a purtat cariera de fotbalist.
Adelina Chivu dezvăluie că nici nu avea cum să fie altfel, având în vedere că, chiar și după atâția ani e mariaj, încă este „obsedată” de soțul său.
Sunt căsătoriți din anul 2008 și au împreună două fete, pe Natalia și Anastasia. După 16 ani, Adelina Chivu povestește că a fost nevoită să renunțe la tot în viața sa, la părinți, rude, televiziune și să-l urmeze pe soțul său la echipele de club unde a activat în carieră. Dar spune că nu îi pare rău, deoarece susține, și după atâția anii de căsnicie, că este „obsedată” în continuare de soțul său.
În ultimii mulți ani, Cristi și Adelina Chivu au locuit la Milano, unde fostul căpitan al echipei naționale a României a activat ca jucător, analist sportiv și a fost antrenor la copii și juniori, pregătind echipa de tineret Primavera a clubului Inter Milano.
„Eu nu am vorbit niciodată până acum despre asta. Am renunțat la tot pentru Cristi. Dar nu îmi pare rău, pentru că el este viața mea. Cristi este viața mea. Sunt obsedată de el, și după atâta timp simt același lucru.
Eu sunt sigură că el are cele mai profunde sentimente față de mine. Mi se pare că el a învățat chestii de la mine, dar și eu de la el. Eu am învățat foarte mult despre el. El este genul care îți arată mai multe decât îți spune”, a declarat Adelina Chivu la podcast-ul ”Fain&Simplu”.
Fostul internațional român a fost de curând protagonistul unui subiect apărut în cotidianul britanic Daily Mail, iar jurnaliștii publicației au scris că fostul căpitan al naționalei tricolore este „de nerecunoscut”. Și asta din cauza lipsei căștii de protecție cu care Cristi Chivu a jucat în ultimii ani ai carierei, după accidentarea teribilă la cap din 2010.
„Un câștigător al triplei cu Inter e de nerecunoscut fără casca sa emblematică. Tocmai a renunțat la funcția de antrenor al echipei U19”, au scris ziariștii britanici despre Cristi Chivu.
Ex-fundașul de fier al primei reprezentative și-a încheiat mandatul la echipa de tineret al lui Inter Milano și, deși a fost dorit în continuare în funcție, acesta a declinat oferta de prelungire a contractului, considerând că vrea să facă un pas înainte în carieră și să preia o echipă de seniori.
Cristi Chivu a fost ofertat în ultima perioadă de oficialii de la FRF, pentru un post la naționala de tineret, dar a fost căutat și de Dan Șucu și Mihai Rotaru pentru a prelua Rapidul, respectiv Universitatea Craiova.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER