Chivu: „Voi fi un soț protector”

Căpitanul echipei naționale de fotbal a României, Cristian Chivu, a declarat, duminică, după căsătoria religioasă cu Adelina Elisei, că întotdeauna a fost o persoană responsabilă.

"Ce a fost mai greu a trecut. Să fim fericiți și să ne bucurăm de această zi specială. Dacă se fură mireasa, sper să o aducă înapoi, că am nevoie de ea.Eu am fost responsabil tot timpul, dar de acum voi un soț și mai târziu un tată protector. Suntem doi oameni care se iubesc și sper să trăim fericiți până la adânci bătrâneți", a declarat Chivu, după cununia religioasă, care a precizat că banii de la nuntă vor fi donați copiilor săraci.

 

Publicat: 06 07. 2008, 20:19
Actualizat: 06 07. 2008, 23:36