Christoph Daum (68 de ani) a anunțat pe pagina sa de Instagram faptul că a fost diagnosticat cu cancer.
Fostul selecționer al României a ținut să împărtășească acest lucru teribil cu fanii săi de pe rețelele de socializare.
Christoph Daum a stat pe banca echipei naționale a României din iulie 2016 până în septembrie 2017, ratând calificarea la Mondialul din 2018.
De când a fost demis de către Federația Română de Fotbal, Christoph Daum nu și-a mai găsit angajament, iar acum, la aproximativ 5 ani de la plecare, acesta a anunțat că se luptă cu o boală cruntă.
În mesajul postat pe pagina sa de Instagram, fostul tehnician a ținut să le transmită un mesaj susținătorilor săi și a dezvăluit că tratamentul pentru combaterea cancerului decurge foarte bine.
„Salutare dragi prieteni ai fotbalului, mi-ar plăcea să mă adresez vouă cu un mesaj personal: din păcate a trebuit să mă retrag din public în ultimele luni, după ce am fost diagnosticat cu cancer în urma unor examene de rutină. De atunci, profesorul dr. Jurgen Wolf și echipa sa s-au ocupat de mine și sunt mândru să anunț că tratamentul funcționează bine pentru mine.
Mă cunoașteți: sunt un luptător și voi aborda provocarea cu optimism și cu toată puterea mea. Vă rog să respectați faptul că am nevoie de intimitate acum pentru a mă recupera cât mai repede posibil. Vă apreciez mesajele pozitive și vă mulțumesc pentru sprijin. Pot doar să vă sfătuiesc un lucru: mergeți din timp la consultații pentru a preveni cancerul. Cu sinceritate, Christoph Daum”, a scris pe Instagram.
View this post on Instagram A post shared by Christoph Daum (@christoph_daum_official)
A post shared by Christoph Daum (@christoph_daum_official)
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER