Cristi Borcea, fostul patron de la Dinamo, a vorbit despre relația care îl leagă de Dumitru Dragomir, cel care i-a fost ca un adevărat tată în domeniul fotbalului și al afacerilor.
Omul de afaceri a dezvăluit că fostul conducător al Ligii Profesioniste de Fotbal l-a luat sub aripa lui și l-a „crescut” încă de la vârsta de numai 16 ani.
Borcea i-a recunoscut meritele lui Dragomir din perioada în care a condus fotbalul românesc și a subliniat modul în care a reușit să țină sub control un grup de patroni cu mare personalitate, care se aflau în acele momente la conducerea formațiilor cu nume din campionatul României.
„M-a crescut de la 16 ani, eram la Victoria. E tăticul meu! Ce pot să spun, toți l-au hulit, dar uite pe vremea aia, Mitică Dragomir, cine putea să țină în frâu, eram eu, Nețoiu, Iancu, Copos, Gigi Becali, Mititelu, Porumboiu, Pinalti, Chivorchian, Marius Stan, Penescu.
În momentul în care a fost el, aveam echipe care mergeau constant în grupele europene, intrau direct în Liga Campionilor.
Și acum, la 76 de ani, tot vitalitatea aia o are. Ce i-au făcut la fotbal, că l-au dat afară, i-au făcut un bine! L-au făcut mai bogat cu 30-40 de milioane (n.r. – de euro). Ceea ce face este de admirat, să dea Dumnezeu să putem și noi să facem măcar 70-80% din ce face nea Mitică. Are o vitalitate și o putere de muncă extraordinară”, a spus Cristi Borcea, la podcastul Fiță cu Adiță.
„Un sufletist, un conducător, unic conducător, în tot ce face, mai ascultă păreri, dar el își ia deciziile lui. Credincios, extraordinar de credincios. A făcut lucruri extraordinare, pe care nu le-a făcut niciun român. Multe donații, și de multe nu se știe.
Nu se știe cât bine face. Este nașul meu, m-a cununat. De fotbal, mai e o caterincă, cu Dinamo, dar îi zic lasă-mă, nașule, nu mai vorbim de Dinamo. (n.r. – Patrick Borcea, la Dinamo) Până nu se face stadionul, nu se poate. Nu ca să conducă Dinamo”, a spus Cristi Borcea, în podcastul Fiță cu Adiță.
Cristi Borcea a fost invitat recent în cadrul emisiunii ProSport Live, iar omul de afaceri a reiterat că nu se va mai implica niciodată personal la Dinamo.
„Eu nu mă mai implic niciodată!
Eu sunt antrenat (n.r. – nu l-ar afecta că ar intra din nou în gura suporterilor). Eu vorbeam cu cei din galerie și le ziceam să mă înjure pe mine, să îmi lase sponsorii, acționarii. Ce facem? Eu sunt antrenat din toate punctele de vedere, dar nu mai am entuziasmul pe care îl aveam și nici nu mai pot să fac ceea ce făceam.
Pe Dinamo o susțin, o să fie susținută puternic pentru că am prieteni care vor să o susțină, dar doar în momentul în care o să aibă stadionul. Atunci o să se creioneze o echipă puternică. Fără stadion, fără emulație, nu e nimic! E cel mai urât și cel mai vechi din România.
Ca să o duci pe Dinamo acolo sus îți trebuie un stadion. Când o să se termine stadionul, atunci Dinamo o să fie cea mai puternică echipă din România. Când vor termina circul…
Dacă mă ascultau să o ia de la zero cu datoriile, nu veneau nici spaniolii, nu aveau datorii acum. Dacă o iei de la zero îți vin datoriile de la spanioli”, a spus Cristi Borcea, la ProSport Live.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER