Presa mondenă din Spania a încercat să afle cine este noua iubită a lui Pique și au apărut mai multe variante.
Internaţionalul spaniol Gerard Pique, fundaşul echipei de fotbal FC Barcelona, şi vedeta columbiană Shakira şi-au anunţat despărţirea pe 4 iunie 2022.
De atunci au circulat mai multe zvonuri cu privire la motivul rupturii, unul dintre ele fiind legat de o presupusă infidelitate a fotbalistului Barcelonei.
The Sun dă ca sigur faptul ca noua iubită a lui Pique este o studentă la Public Relations pe care o cheamă Clara și are 23 de ani.
„Clara Chia Marti este mai mică cu 12 ani și se crede că l-a cunoscut în timp ce lucra la evenimente la compania sa de producție Kosmos.
Cei apropiați cuplului spun că se văd de ceva vreme. Aceasta va fi probabil o surpriză pentru Shakira, care are doi copii cu Gerard și a cărei despărțire de fotbalist a fost anunțată în iunie”, scrie The Sun.
„N-au vorbit despre relația lor, dar cei din jurul lor știu cu toții ce se întâmplă. Apropiații i-au ajutat să păstreze liniștea și s-au șters conturile de socializare ale Clarei, tocmai încât oamenii să nu poată găsi fotografii”, susține presa engleză.
Cântăreaţa sud-americană şi-a început relaţia cu celebrul fundaş al Barcelonei cu puţin timp înainte ca naţionala Spaniei să câştige primul titlu de campioană mondială din istoria sa, în 2010, în Africa de Sud.
De atunci au devenit unul din cuplurile cele mai stabile, deşi au mărturisit că au trecut prin multe momente dificile. Artista a avut probleme cu fiscul şi a trecut printr-o operaţie la corzile vocale.
Shakira (45 de ani) şi Pique (35 de ani) erau împreună din 2010 şi au doi copii: Milan (născut în 2013) şi Sasha (născut în 2015).
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER