Condescu, pe vapor cu Pele
Marin Condescu are toate motivele să se laude cu o amintire pe viață. Timp de o săptămână, președintele Pandurilor s-a aflat în preajma celui mai titrat fotbalist din toate timpurile, brazilianul Pele.
Liderul gorjenilor s-a aflat în postura de „diplomat” al fotbalului din România, răspunzând unei invitații într-o croazieră efectuată pe vasul de lux al lui Pele. Numai că și invitația a avut prețul ei: 3.000 de euro. Suma nu a reprezentat însă nicio problemă. „O astfel de ocazie se poate ivi doar o dată în viață!”, a spus Condescu înainte de voiaj. Iar la finele lui, impresiile au fost extrem de puternice.
„Pele e un om cât se poate de normal și are o memorie fantastică. Când i-am zis că sunt din România, și-a amintit imediat de Mondialul din 1970, când a marcat două goluri în poarta tricolorilor. M-a întrebat de Cornel Dinu, Mircea Lucescu și de regretatul Florea Dumitrache”, a povestit Condescu despre întâlnirea cu regele fotbalului brazilian.
Periplul mediteranean la care a participat Condescu s-a desfășurat între 28 iunie și 5 iulie, itinerariul incluzând orașele italiene Bari, Veneția, insulele grecești Mykonos și Rhodos, dar și localitatea croată Dubrovnik. În tot acest timp, Pele a fost o gazdă impecabilă, oferindu-le musafirilor săi informații destre toate domeniile în care Brazilia excelează.
"Când i-am zis că sunt din România, Pele și-a amintit imediat de Mondialul din 1970, când a marcat două goluri în poarta tricolorilor", Marin Condescu, președinte Pandurii
3 titluri de campion mondial a castigat Pele în 1958, 1962 și 1970
2 la doua cluburi a evoluat Pele în cariera de senior: Santos și New York Cosmos
Â