Contract de 6 milioane de dolari pentru o prezentatoare TV: Rebecca Lowe va fi gazda emisiunilor de analiză pentru Premier League

Prezentatoarea TV britanică Rebecca Lowe a semnat un contract pe 6 ani cu gigantul american NBC pentru a găzdui emisiunile dedicate campionatului englez de fotbal difuzate în Statele Unite.

NBC a prelungit recent înțelegerea cu Premier League pentru încă două cicluri de câte trei sezoane, după ce Wall Street Journal a dezvăluit că audiențele pentru meciurile din prima ligă engleză au crescut, în medie, cu 150 la sută față de acum trei ani, când drepturile erau deținute de Fox Sports și ESPN.

Potrivit Daily Mail, înțelegerea dintre NBC și Premier League este printre primele extensii de contract care au ridicat valoarea drepturilor Premier League în afara Marii Britanii la 3 miliarde de lire sterline.

Rebecca Lowe (35 de ani) va câștiga aproximativ un milion de dolari (720.000 de lire sterline) pentru fiecare dintre cei 6 ani de contract cu NBC, anunță Daily Mail.

Mediafax

 

 

 

Publicat: 29 02. 2016, 10:47
Actualizat: 02 03. 2016, 16:40