Magistrații Tribunalului Ilfov sunt așteptați să decidă, luni, asupra cererii de eliberare condiționată formulată de Cristian Borcea. Până acum, instanța i-a respins de două ori cererea de liberare condiționată.
Tribunalul Ilfov a amânat săptămâna trecută, pentru 2 iulie, pronunțarea în cazul cererii de eliberare condiționată a fostului acționar de la Dinamo.
Pe 2 mai, Judecătoria Sectorului 4 i-a respins cea de-a doua cerere de eliberare condiționată. El mai depusese o cerere de eliberare condiționată și în decursul anului 2017, solicitare care i-a fost de asemenea respinsă. În motivarea respingerii, magistrații au precizat că timpul petrecut de el în detenție este insuficient și că, deși a spus că cei șapte copii au nevoie de tată, oricum el va locui cu mama sa, nu cu vreunul dintre minori.
Dinamovistul este încarcerat la Penitenciarul Jilava după ce a fost condamnat definitiv, în anul 2014, de Curtea de Apel București, la șase ani și patru luni de închisoare cu executare, în dosarul transferurilor de jucători.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER