Peter Crouch este recunoscut drept unul dintre fotbaliștii cu cel mai bun simț al umorului, iar înaltul atacant al lui Stoke City a „lovit” din nou cu o postare pe Twitter, ca răspuns la o imagine publicată de Cristiano Ronaldo.
Starul Realului a publicat pe rețelele de socializare o imagine desprinsă parcă din cataloagele de modă, în care apare la bustul gol, fiind acoperit doar parțial de o haină cu un guler ce imita blana. O imagine care a stârnit imediat un val de glume pe rețelele de socializare, în condițiile în care CR7 e oricum acuzat în general că acordă prea multă atenție aspectului său fizic.
În „discuție” a intervenit și Peter Crouch, cu o postare care i-a cucerit pe utilizatorii Twitter. Perfect conștient că fizicul nu a fost niciodată punctul său forte și ironizat în trecut pentru asta, Crouch i-a întrebat pe internauți dacă și-ar dori să-l vadă în aceeași ipostază. „Redistribuiți sau dați like dacă vreți să recreez (imaginea n.r.)”, a întrebat atacantul de 2.01 m, iar reacția a fost pe măsură. Peste 60.000 de fani au răspuns și în scurt timp au apărut și imaginile editate în Photoshop.
Ronaldo a fost luat peste picior inclusiv de Bayern Munchen, pe contul oficial de Twitter.
. @Cristiano pic.twitter.com/c7SvGlF7SB — FC Bayern US (@FCBayernUS) October 28, 2016
. @Cristiano pic.twitter.com/c7SvGlF7SB
— FC Bayern US (@FCBayernUS) October 28, 2016
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER