George Țucudean (30 de ani), fost atacant la Dinamo, FCSB și CFR Cluj, este unul dintre cei mai bogați foști fotbaliști români și se ocupă în prezent de un mall, de magazine și de un hotel.
Retras din activitate în toamna anului 2020, la vârsta de 29 de ani, din cauza unor probleme cardiace, George Țucudean nu a făcut avere din fotbal, însă a dat lovitura în afaceri.
Acesta a dezvăluit recent cu ce se ocupă și a dat de înțeles că este foarte implicat în ceea ce face și că nu se întâmplă nimic fără aprobarea lui.
„Mă ocup de un mall, de magazine, de hotel, să-i dăm drumul peste o lună. O luăm de la 0, mai ales cu hotelul, care este ceva interesat. Nu au voie să bată un cui fără mine, pentru că pun foarte mult suflet în afacerile pe care le avem și trebuie să iasă”, a spus George Țucudean, potrivit Sport.ro.
Înainte să intervină problemele medicale, George Țucudean a avut oferte din străinătate și putea câștiga mai mulți bani din fotbal, însă a preferat să rămână aproape de familie.
„Puteam să merg, dacă era din punct de vedere financiar, puteam să plec de multe ori, dar nu era ok.
Importantă este familia, să fii aproape, altcumva gândești când ai copii. La mine s-au pus în balănță problemele pe care le-am avut acasă, iar alegerile mele au fost să fiu cât mai aproape de familie, adică în România”, a mai spus George Țucudean.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER