Cum a reacționat cea mai bogată gimnastă din America când a fost ‘agățată’ de Andrew Tate: „E primul lucru pe care l-am făcut” | GALERIE FOTO
Olivia Dunne (20 de ani) este una dintre cele mai bogate gimnaste din America, dar și una dintre sportivele cele mai căutate pe social media. Pe rețelele de socializare, tânăra își încântă fanii cu imagini incendiare. Nici nu e de mirare de ce este asaltată de diverși bărbați celebri!
Cum a reacționat cea mai bogată gimnastă din America când a fost ‘agățată’ de Andrew Tate
Până la vârsta de 20 de ani, Olivia Dunne, gimnastă în echipa Universității din Louisiana, a strâns o avere impresionantă, dar și o comunitate impresionantă pe rețelele de socializare. Pe Instagram are peste 4,2 milioane de urmăritori și încasează sume enorme din reclame.
De curând, sportiva a fost invitată la podcastul Full Send, unde a dezvăluit că a fost abordată pe Instagram de controversatul milionar britanic, Andrew Tate.
Andrew Tate, fost kickboxer, a fost arestat în decembrie 2022, alături de fratele său, Tristan, cei doi fiind acuzați într-un dosar de proxenetism. Între timp, aceștia au fost plasați în arest la domiciliu și încearcă cu disperare să convingă justiția din România că sunt nevinovați.
Milionarul britanic, interesat de gimnasta Olivia Dune
Înainte de a ajunge după gratii, lui Andrew Tate i-a picat cu tronc Olivia Dunne, o celebră gimnastă din SUA, în vârstă de doar 20 de ani.
Milionarul Andrew Tate i-ar fi propus gimnastei să vină în Europa.
„Am văzut mesajul lui Andrew Tate și am zis că efectiv n-are cum să se întâmple așa ceva acum. Mă întrebam ce caută el să-mi dea mesaje private mie. Dar știam exact ce face. Mi-a scris: ‘Vino în Europa, dragă!’ alături de un trandafir. Când am văzut mesajul de la el nu mi-a venit să cred. M-am gândit: ‘De ce îmi scrie acum?’ Am avut o senzație legată de intențiile sale. S-a întâmplat în timpul apogeului popularității sale”, a declarat tânăra sportivă, conform Daily Star.
Tot în cadrul podcastului, Olivia Dunne a fost întrebată de moderator care a fost cea mai mare sumă pe care a încasat-o pentru o singură postare pe rețelele de socializare. Se pare că sportiva ar fi primit în jur de 500.000 de euro.
„Nu obișnuiesc să vorbesc despre bani, dar pot spune că este o sumă de șase cifre. Sunt norocoasă, dar e o nebunie”, a fost răspunsul dat de Olivia Dunne.