Cuplul momentului: Lewis Hamilton și Rihanna, surprinși într-un club din New York. FOTO

Zvonurile care îl dau pe campionul mondial din Formula 1, Lewis Hamilton, într-o relație cu celebra cântăreață Rihanna capătă tot mai mult contur.

Cei doi au fost surprinși împreună în urmă cu o săptămână, la festivalul Crop Over, din Barbados, iar în acest weekend le-au dat din nou „de lucru” paparazzilor. Rihanna și Hamilton și-au făcut apariția, pe rând, într-un cunoscut club din New York, semn că încă vor să țină relația departe de ochii presei.

Îmbrăcată într-o ținută complet albă și fără sutien, cântăreața de 27 de ani a părut că vrea să evite reprezentanții presei prezenți la fața locului, „acoperindu-și fața cu o șapcă de baseball asortată la ținută”, notează Daily Mail.

Nu a reușit, iar în momentul în care la intrarea clubului și-a făcut apariția și pilotul de 30 de ani, la scurt timp după ea, pentru toată lumea a devenit clar.



FOTO – HEPTA

Publicat: 17 08. 2015, 12:05
Actualizat: 17 08. 2015, 12:17