Dan Petrescu, 52 de ani, e căsătorit din 2007 cu Adriana Stan, o fostă sportivă, cei doi având o fetiță, Jennifer, născută în 2008. Tehnicianul campioanei CFR a mai fost căsătorit, între 1992 şi 2003, cu Daniela Carmen, relație din care s-au născut două fete, Rebecca, născută în 1994, şi Beatrice Chelsea, născută în 1998.
Adriana, 43 de ani, e o împătimită a sportului și postează des pe rețelele sociale filmuleţe de la antrenamentele sale. ”Sportul este esential in viata mea si incerc sa il practic pe cat des posibil, chiar si atunci cand sunt in vacanta, intr-un alt oras sau intr-o alta tara. E un stil de viata, o obisnuinta si nu mi se pare deloc intelept sa inventezi tot felul de scuze ca sa nu faci miscare. Toti suntem obositi, toti avem zile grele, dar daca ne dorim cu adevarat gasim timp macar pentru cateva exercitii, o alergare usoara sau o serie de abdomene. Sportul nu doar te face sa arati mai bine, dar te face sa te simti mai bine!
Pentru mine, frumuseţea înseamnă, înainte de orice altă definiţie, sănătate. Ca să funcţioneze corect, fiecare celulă din corp are nevoie de apă. Hidratarea organismului, a pielii, a părului este vitală. Dimineaţa, beau apă cu lămâie, iar apoi, pe tot parcursul zilei consum multă, multă apă. Cremele, serumurile şi măştile hidratante sunt de asemenea nelipsite din beauty kit-ul meu.
Până la 43 de ani, nu mi-am făcut nicio operaţie estetică şi nici nu intenţionez să apelez la chirurgie. Într-o societate în care tot mai multe femei recurg la tratamente invazive de înfrumuseţare, eu continui să promovez frumuseţea naturală şi menţinerea acesteia prin metode non-invazive”, a explicat Adriana Petrescu.
View this post on Instagram #determination #discipline #dedication #gymlife? #nevergiveup #workoutfit #fitnessaddicted #healthylifestyles #instagymfit #instaworkout #instafitnessmotivation A post shared by Adriana Petrescu Official (@adrianapetrescuofficial) on Dec 18, 2019 at 7:19am PST
#determination #discipline #dedication #gymlife? #nevergiveup #workoutfit #fitnessaddicted #healthylifestyles #instagymfit #instaworkout #instafitnessmotivation
A post shared by Adriana Petrescu Official (@adrianapetrescuofficial) on Dec 18, 2019 at 7:19am PST
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER