Spaniolul Amilcar Codjovi, care evolua pentru echipa Vorskla Poltava, s-a văzut nevoit să fugă din calea războiului declanșat de invadarea Ucrainei de către Rusia.
Jucătorul de 20 de ani se afla la momentul izbucnirii conflictului sângeros într-o zonă de la intersecția regiunilor Harkov, Kiev și Dnipro, care în prezent sunt sub asediul armatei lui Vladimir Putin.
Coșmarul prin care a trecut Amilcar s-a sfârșit după 50 de ore de agonie.
Când bombele rusești au început să cadă cu nemiluita peste orașele fără apărare din Ucraina, pentru jucătorul iberic Amilcar Codjovi a rămas o singură opțiune: să fugă cât mai repede pentru a scăpa cu viață.
Fotbalistul de 20 de ani născut la Zaragoza, dar care a locuit alături de familia sa la Mostoles, are o poveste asemănătoare cu a miilor de refugiați din Ucraina, încă o dovadă vie a faptului că războiul nu ține cont de nimic atunci când distruge definitiv viețile oamenilor.
Marți, 22 februarie, trebuia să fie o zi festivă pentru Amilcar, care împlinea frumoasa vârstă de 20 de ani și urma să o sărbătorească alături de coechipierii săi de la Vorskla Poltava, club din prima divizie a Ucrainei cu care semnase în ianuarie 2021.
Dar orașul în care se mutase în urmă cu un an este situat la 340 de kilometri sud de Kiev, 160 vest de Harkov și 170 nord de Dnipro, în mijlocul unui triunghi mortal al războiului dintre Rusia și Ucraina.
„Când Rusia a început atacul asupra Ucrainei, alarmele din oraș i-au trezit pe toți și eu m-am panicat”, a povestit Amilcar pentru El Mundo Deportivo, de la adăpostul casei din Manchester, unde a ajuns după un drum groaznic care a avut ca punct de plecare Poltava.
„Telefonul meu a început să sune neîncetat, am avut o grămadă de apeluri nepreluate de la părinții mei și au început să ne spună că Rusia a invadat Ucraina”, a continuat jucătorul iberic.
Misiunea de a pleca din Ucraina cât mai repede cu putință s-a dovedit a fi una aproape imposibilă:
„Avioanele și trenurile au fost anulate. Un reprezentant al unui coechipier ne-a lăsat o mașină și am plecat spre Polonia, dar pe drum am aflat că frontiera s-a blocat și urma să așteptăm acolo peste 24 de ore așa că ne-am întors spre Ungaria. Îl aveam cu noi și pe fiul de 3 ani al unui coechipier, așa că nu ne permiteam să pierdem timpul”.
Între Poltava și frontiera cu Ungaria sunt aproape 1100 de kilometri care trebuiau parcurși în vreme de război.
„Era mult mai departe, dar în teorie ne-ar fi luat mai puțin timp să ajungem. Problema era că la benzinării puteai să alimentezi cu maxim 20 de litri de combustibil, iar cozile erau interminabile. Trebuia să ne oprim la fiecare trei ore. În plus am avut un mic accident și am fost nevoiți să ne oprim pentru mai multe ore, cu tancurile și trupele care treceau pe lângă noi, cu clădirile care ardeau, fumul care se vedea peste tot și era foarte frig”, a descris Amilcar coșmarul pe care l-a trăit pe drumul spre Ungaria.
Însă ce era mai rău încă nu se terminase: „După mai bine de 50 de ore și după ce am schimbat mașina cu o dubiță condusă de un ucrainean am ajuns aproape de graniță.
Am încercat să trecem pe jos, dar a fost imposibil. Și mașinile care erau la rând ne-au cerut între 1000 și 2000 de euro ca să ne ajute, nu mai exista niciun sentiment de umanitate din partea lor, ne-au văzut că eram cu un copil mic de 3 ani și nu au avut niciun fel de empatie. Erau oameni care făceau un business din toată treaba asta”.
Intervenția ambasadei Croației din Ungaria a fost decisivă pentru ca Amilcar și companionii săi să poată intra pe teritoriul maghiar:
„Am avut foarte mult noroc, pentru că dacă nu se întâmpla asta am fi rămas la graniță”.
Pe partea cealaltă îi aștepta tatăl unui prieten care i-a dus direct la aeroport, iar acum Amilcar își plănuiește deja întoarcerea în Spania, acolo unde îl așteaptă părinții săi îngrijorați și unde fotbalul va fi pe planul secund pentru următoarele săptămâni.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER