David Popovici a fost premiat de Ion Țiriac cu două mașini deloc ieftine pentru performanța de la JO 2024, însă la scurt timp a dat 150.000 de euro pentru un bolid, iar acum a dezvăluit motivul.
Sportivul are o mare pasiune în afară de înot: mașinile. Ultima achiziție a reprezentat un vis pe care sportivul îl avea de doi ani.
El spune că mașina de 150.000 de euro a urmărit-o timp de doi ani până a achiziționat-o. „Îmi plac maşinile. Tocmai mi-am luat o maşină la care m-am uitat zi de zi timp de doi ani pe internet, am verificat în fiecare zi preţurile, m-am uitat la toate review-urile de pe Pământ…
Sunt mândru şi fericit că am reuşit să o iau. Mi-am permis această plăcere. M-a convins că merit, cumva”, a declarat sportivul David Popovici, la podcastul lui Cosmin Nedelcu „Micutzu”.
În cadrul aceluiași podcast, sportivul a povestit despre experiența mai puțin plăcută cu o fostă antrenoare de înot.
„(n.r. – Norocul ține mai degrabă de persoanele pe care le-ai întâlnit și care te-au format?) Da, eu numai așa îl asociez. Asta e șansa. Când vorbesc eu despre șansa mea, la asta mă refer. Când eram în clasa întâi, am vrut să plec de la școala la care eram și pentru care înotam. Am vrut să plec pentru că antrenoarea mă jignea sau mă trăgea de păr și așa, numai că plecând de acolo am ajuns să îl cunosc pe antrenorul meu, domnul Adi, cum îi zicem noi. Știi? Șansa mea s-a manifestat ciudat. Sau parcursul meu. Ca în viața fiecăruia, de fapt. Dar la mine uite că s-au unit multe chestii frumoase și a ieșit ceva mișto.
(n.r. – Nu e doar noroc, e și curajul de a pleca dintr-un punct în care probabil te obișnuiești) Sunt de 11 ani cu antrenorul meu. Cu antrenoarea? Am fost timp de un an și ceva, până când le-am povestit alor mei, acasă. Și-au dat seama că nu e ok. Din nou, am avut și șansa să am niște părinți sănătoși la cap, care când au auzit de așa ceva au zis: «OK, trebuie să schimbăm școala! Vrei să faci înot în continuare?». Și am zis: «Da!». «Bine, trebuie să schimbăm și clubul»”, a spus David Popovici la M.C.N Podcast cu „Micutzu” Cosmin Nedelcu.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER