Starul brazilian Neymar Jr. a vorbit despre situația sa sentimentală și despre dorința sa de a fi tată din nou, într-un „interviu” acordat fanilor, pe Instagram.
Atacantul celor de la PSG a dezvăluit că este pregătit să se căsătorească și că este „entuziasmat” în acest moment de o persoană specială din viața sa.
Neymar Jr. și-a cucerit definitiv fanii cu sinceritatea sa Internaționalul brazilian a fost deschis cu milioanele sale de urmăritori de pe Instagram într-o rundă de întrebări și răspunsuri.
Totul s-a petrecut la scurt timp după ce starul lui PSG s-a bucurat de un joc de poker care confirmă hotărârea sa fermă de a încerca să se dedice acestui sport ca profesionist, atunci când își va atârna ghetele în cui.
Fotbalistul sudamerican s-a limitat, desigur, la a răspunde doar cu „da”, „nu”, „poate” sau „niciodată”, iar întrebările fanilor săi au avut în marea majoritate a lor legătură cu fotbalul, dar și cu cele mai intime secrete ale brazilianului, subiecte pe care Neymar a încercat pentru multă vreme să le țină departe de lumini.
De când a început să fie celebru în întreaga lume, s-au spus multe despre iubitele pe care le-a avut Neymar, în ciuda faptului că a fost confirmată oficial doar una dintre ele: Bruna Marquezine, care în ultimele săptămâni a clarificat zvonurile de împăcare între cei doi prin publicarea unor imagini cu noua ei dragoste.
De aceea, mulți oameni vor să știe cât de îndrăgostit este astăzi talentatul fotbalist brazilian. Cu un „da” răsunător, Neymar a făcut cunoscut faptul că este „entuziasmat” de cineva special în acest moment, dar că nu este încă îndrăgostit.
La cei 29 de ani ai săi, starul de pe Parc des Princes este încrezător că își va găsi partenera ideală și dorința lui este să se căsătorească la un moment dat, așa cum a dezvăluit în cadrul aceluiași „interviu” ad-hoc de pe Instagram.
A vrut chiar să adauge că este pregătit pentru asta și și-a însoțit mesajul cu o fotografie în care apare îmbrăcat într-una dintre cele mai bune haine ale sale.
În cele din urmă, Neymar a mărturisit că dorința sa cea mai mare este de a deveni tată pentru a doua oară, după ce starul brazilian l-a întâmpinat atât de devreme pe unicul său fiu Davi Lucca, care va împlini 10 ani în august.
Atacantul a devenit părinte pe când avea doar 19 ani alături de iubita sa Carolina Dantas, care avea pe atunci doar 17 ani și cu care are și astăzi o relație excelentă de prietenie.
În presa din Franța, dar mai ales în cea din Brazilia, se vorbește mult despre viața sentimentală a lui Neymar și ziariștii încearcă uneori să-i atribuie cu orice preț o relație romantică starului sud-american.
În ultimele luni numele lui a fost menționat alături de cele ale Emiliei Mernes, Chiarei Nasti, Nataliei Barulich, cântăreței Gabily sau modelului Flayslane.
Sătul de speculații, brazilianul și-a folosit conturile personale de pe rețelele de socializare în mai multe ocazii pentru a trimite mesaje criptice sau ironice ca răspuns la aceste zvonuri.
Toate acestea în timp ce urmăritorii săi așteaptă cu sufletul la gură confirmarea oficială a persoanei care îi ocupă cu adevărat inima atacantului de la PSG.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER