Dezvăluirile tatălui lui Cristi Borcea. Cum se comportă fostul acționar dinamovist cu cei șapte copii ai săi
Stere Borcea, 72 de ani, a oferit detalii inedite despre viața de familie a lui Cristi Borcea, fostul acționar dinamovist având șapte copii din relații diferite. Acum, ex-directorul executiv al „câinilor” e închis, fiind condamnat în „Dosarul Transferurilor”.
„La 24 de ani, am avut primul copil, pe Cristi, apoi pe Violeta, și pe Ștefania. Copiii mei sunt făcuți toți din 3 în 3 ani. Am mai avut un băiat, dar s-a prăpădit, Dumnezeu să-l ierte. Era cel mai frumos. Am în total 10 nepoți. 7 copii de la Cristi, două fete de la Violeta și o fată de la Ștefania care trăiește în Germania. La 72 de ani pot să spun că sunt mândru și împlinit. Pentru ce muncești, pentru ce trăiești dacă nu ai copii?! Eu am fost dur cu copiii mei, am vrut să învețe, să fie respectuoși. Cristi a învățat foarte bine și a fost premiant”, a spus părintele fostului director executiv al roș-albilor, conform Click!
„Cristi e sufletul meu. Nu mă interesează ce spune lumea, dar Cristi își îngrijește toți copiii. Când vine din permisie, îi cheamă pe toți la el și are grijă de ei ca de niște prinți, le dă tot ce au nevoie. Ca tată e jos pălăria…Sunt un bunic mândru, pe toți îi iubesc și mă mândresc cu ei. Sunt copii respectuoși, învață bine”, a mai spus Stere Borcea.
Dacă Stere și Elena, părinții lui Cristi Borcea, sunt căsătoriți de 50 de ani, cunoscându-se în tinerețe, ex-oficialul trupei din Ștefan cel Mare a avut mai multe căsnicii. A fost alături de Mihaela, cea care i-a dăruit trei copii, Patrick și gemenii Antonia și Angelo, urmând apoi relația cu Alina Vidican, alături de care are doi copii, pe George Alexandru și Gloria. Din legătura cu fostul model Valentina Pelinel a rezultat Milan, dar Borcea a avut o legătură și cu o avocată, aceasta dăruindu-i o fată, pe Carolyn.
Cristi Borcea este închis din martie 2014, fiind condamnat în „Dosarul Transferurilor”. Alături de el au fost trimiși după gratii și Ioan Becali – șase ani și patru luni, Victor Becali – patru ani și opt luni, George Copos – trei ani și opt luni, Mihai Stoica – trei ani și șase luni, Gigi Nețoiu și Jean Pădureanu – câte trei ani și patru luni, și Gică Popescu – trei ani, o lună și zece zile.
Ei au prejudiciat statul și mai multe cluburi de fotbal cu milioane de dolari.