Diego Maradona a murit în noiembrie 2020, la vârsta de 60 de ani. Nelson Castro, medic și jurnalist argentinian, face acum o serie de dezvăluiri: „El Pibe D’Oro” a fost înmormântat fără inimă.
Castro va publica în curând cartea cu titlul „La Salud de Diego – La Verdarera Historia”, în traducere „Sănătatea lui Diego – Povestea adevărată”.
De ce i-a fost scoasă inima lui Maradona? Conform lui Nelson Castro există două motive: fanii celor de la Gimnasia, ultima echipă antrenată de cel considerat cel mai bun fotbalist din istorie, plănuiau să-l dezgroape și să-i fure cordul. Apoi, din câte se pare, s-ar fi dorit efectuarea anumitor studii.
Starul argentinian a încetat din viaţă, cauza oficială fiind un stop cardiac. A avut mai multe probleme medicale și s-a luptat cu dependența de droguri. Maradona spunea: „Știți ce jucător puteam să ajung dacă nu luam droguri?”
Ce declara Gigi Becali despre Maradona dacă „El Pibe D’oro” juca la FCSB?
„A fost o mișcare pregătită de un grup de suporteri echipei Gimnasia La Plata. Plănuiau să-i fure inima. Este un fapt, care s-a aflat la timp, așa că i-a fost scoasă inima înainte de înmormântare pentru a fi evitat un astfel de moment” a spus Nelson Castro, conform Ole.
Acesta a continuat: „A fost nevoie pentru a fi stabilită exact cauza decesului. Apoi, inima lui cântărea jumătate de kilogram, iar una normală are cam 300 de grame. Avea inimă mare și pentru a fost sportiv, dar și din cauza problemelor cardiace cu care s-a confruntat”.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER