Dinamovistul Dorin Mateuț, la aniversare! Fosta Gheata de Aur împlinește astăzi 56 de ani

Dorin Mateuț, fostul jucător al echipei naționale, împlinește azi 56 de ani. Este născut pe 5 august 1965 în comuna Vad, județul Cluj. Fostul dinamovist a cucerit.Gheata de Aur.în 1989.

După Dudu Georgescu (în 1975 și 1977) și Rodion Cămătaru (1987) Dorin Mateuț este al treilea fotbalist român care a cucerit râvnitul trofeu european (1989).

A marcat în acel sezon, 1988-1989, 43 de goluri. 10 goluri în 64 de meciuri a înscris Mateuț pentru Real Zaragoza, formație din La Liga pentru care a jucat între 1990 și 1992.

Dinamovistul Dorin Mateuț, la aniversare! Fosta Gheata de Aur împlinește astăzi 55 de ani

56 de selecții la echipa națională a bifat Dorin Mateuț, pentru care a și marcatde 10 ori. 146 de meciuri a jucat Mateuț pentru Dinamo pe prima scenă a fotbalului românesc.

La „Gheata de Aur” au încercat să ajungă și alte echipe din România. Steaua s-a străduit să-l bage la înaintare pe Victor Pițurcă. Din trei tentative (29 de goluri în 1985-1986, 34 de goluri în 1987-1988 și 23 de goluri în 1988-1989), o singură dată, în 1988, a reușit să ia „Gheata de Bronz”.

O a treia echipă „cu epoleți”, Victoria București, a încercat să propulseze, de asemenea, un om în topul european. Marcel Coraș a înscris 36 de goluri în sezonul 1988-1989, dar n-a putut să-l concureze pe Dorin Mateuț, de la „sora mai mare” Dinamo.

Cele mai tari din declarații de-a lungul timpului ale lui Dorin Mateuț

„Am plâns o singură dată din cauza fotbalului. Cu Irlanda de Nord, în ’85, când am ratat calificarea la Mondialul din Mexic”

„Am avut oferte şi înainte de Revoluţie. A vrut să mă ia şi Panathinaikos. M-a şi chemat Vardinoianis la Atena, dar nu m-au lăsat să plec”

„Cea mai frumoasă amintire când mi s-a decernat Gheata de Aur, la Köln. Nu-mi venea să cred că erau acolo, în sală, Papin, Gullit, Baresi, Rummenigge, Beckenbauer, Pele, Di Stefano, dar toată seara era făcută pentru mine. Niciodată n-am mai avut un aşa sentiment de mândrie”.

Dumitru Moraru,Lita Dumitru,Ioan Andone,Rodion Camataru,Dorin Mateut.

„Mi-a rămas sufletul la Dinamo, mă doare sufletul când văd că Dinamo a ajuns să joace azi pentru retrogradare. În loc să fie în fruntea clasamentului, unde a fost întotdeauna, echipa mea e în playout! Simt o durere eu, ca dinamovist, darmite cei care se duc în tribune! Plâng de durere!”

„Fiind singur, cu fratele și mama, am încercat să-mi consolidez o carieră. În cele mai grele momente, m-a ajutat tata, de Sus. Momente grele sunt din copilărie, până când mori”

Dorin MATEUȚ

Născut: 05.08.1965 (Bogata-Curtuiuș,CJ)

Post: mijlocaș

Debut în Divizia A: 14.10.1981, Corvinul – FC Olt 3-1
Debut în Cupă: 22.06.1983, Corvinul – FC Bihor 2-1

Sezon Echipă Camp. Cup.

1981-82 Corvinul 3/0 0/0
1982-83 Corvinul 18/1 2/1
1983-84 Corvinul 31/6 4/0
1984-85 Corvinul 32/8 1/0
1985-86 Corvinul 31/16 0/0
1986-87 Corvinul 17/5 1/0
1986-87 Dinamo 14/6 4/4
1987-88 Dinamo 31/17 4/2
1988-89 Dinamo 34/43 4/4
1989-90 Dinamo 22/9 3/1
1990-91 Dinamo 8/5 0/0
1994-95 Dinamo 18/10 2/1
1995-96 Dinamo 19/8 2/1
1995-96 Sp.Stud. 3/0 0/0

Total în Divizia A: 281 jocuri, 134 goluri

Total în Cupă: 27 jocuri, 14 goluri

A cucerit un titlu și o cupă (ambele în 1989/90)

Performanțe importante din cariera lui

În străinătate

1990-91: Real Zaragoza CD (Spania 1) 29/7
1991-92: Real Zaragoza CD (Spania 1) 29/3
1992-93: Real Zaragoza CD (Spania 1) 6/0
1992-93: Brescia Calcio (Italia 1) 4/0
1993-94: Reggiana AC (Italia 1) 19/3
1994-95: Reggiana AC (Italia 1) 6/0

În echipa națională

Debut: 07.02.1984, Algeria – România 1-1
Total: 56 jocuri, 10 goluri
A jucat la turneul final al CM 1990

În echipa U21

Debut: 05.06.1985, Finlanda – România 2-2
Total: 1 joc

În cupele europene

Debut: 29.09.1982, Corvinul – GAK Graz 3-0
Total: 25 jocuri, 12 goluri

Trofee personale

Cel mai bun fotbalist al României (1988); golgheter al campionatului (1988-89); golgheter al Cupei României (1986-87); Gheata de Aur (1988-89)

Publicat: 05 08. 2021, 09:03
Actualizat: 05 08. 2021, 09:31