„Gigi Becali a dat 300.000.000 de euro! Îi ținea sus, deasupra biroului lui. Dacă mint, să îmi faceți ce vreți”. Prietenul miliardarului de la FCSB dezvăluie unde s-au dus cei mai mulți bani din averea acestuia
Gigi Becali, patronul de la FCSB, ar fi plătit în jur de 300.000.000 de euro pentru a-i ajuta pe preoții pe care de multe ori i-a cazat chiar în palatul său din București, potrivit lui Dumitru Dragomir.
„Gigi Becali a dat 300.000.000 de euro! Îi ținea sus, deasupra biroului lui. Dacă mint, să îmi faceți ce vreți”
Gigi Becali se uită cu atenție la bani înainte de a transfera pe cineva la FCSB și negociază mutările până când ajunge la suma dorită, însă are o cu totul altă strategie când vine vorba despre actele caritabile. Patronul vicecampioanei României este recunoscut atât pentru apropierea față de religie, cât și grație sumelor mari de bani pe care le împarte regulat celor nevoiași.
Istorisirile lui Dumitru Dragomir depășesc, însă, orice imaginație. Fostul șef al Ligii Profesioniste de Fotbal a dezvăluit că Gigi Becali obișnuiește să cazeze preoți săraci sau bolnavi în palatul său din Aleea Alexandru, dar și că i-a ajutat pe aceștia cu sume uriașe de-a lungul timpului.
Nu mai puțin de 300 de milioane de euro le-ar fi donat Gigi Becali fețelor bisericești care i-au călcat pragul, potrivit fostului președinte al LPF.
„Ce spun acum sunt foarte stăpân pe mine. Gigi Becali a dat peste 300 de milioane (n.r. de euro) la biserici, la preoţi, la maici şi la săraci. Fii atent aici, a fost subiect de studiu pentru mine.
Băi, avea teancul atât de euro (n.r. arată cu palma deasupra pupitrului, aproximativ 25 de centimentri) şi cobora de la palat. Jucam table. Băi, venea câte un preot, pac-pac-pac, îi dădea 2.000 (n.r. de euro). Eu mă uitam, bă, băiatule! Mai cobora altul… a ţinut 30-40 de preoţi bolnavi la el în palat. Ori bolnavi, ori săraci. Îi ţinea sus, la el în palat, în camere, deasupra biroului lui.
Băi, eu l-am văzut. Dacă mint cu ceva, să-mi faceţi ce vreţi. Iar când pleca afară îl aşteptau afară cel puţin 100. Dar mai erau printre ăştia patru-cinci ba în cărucioare, ba în astea… Le dădea 3-4-500 de euro. Şi asta nu o dată. De zeci de ori. Ai mai pomenit aşa ceva?”, a dezvăluit Dumitru Dragomir, potrivit Fanatik.