În urmă cu 13 luni, lumea sportului era zdruncinată din temelii atunci când Michael Schumacher, marele campion de Formula 1, suferea un trumatism cranian sever și o hemoragie cerebrală după un accident suferit pe o pârtie de schi din stațiunea franceză Maribel. Urmau șase luni în care fostul campion nu dădea semne că ar ieși din comă și zvonuri conform cărora acesta nu-și va mai reveni niciodată din starea vegetativă în care se afla. Chiar dacă dădea semne că îi recunoaște pe cei din jur, plângând la vederea soției și a celor doi copii pe care îi are cu aceasta, se pare că Schumacher a slăbit extrem de mult în ultimul an:
„După o perioadă de 13 luni în care nu a putut face nicio mișcare, după o operație pe creier serioasă și o comă de șase luni, Michael Schumacher a slăbit crunt. A ajuns să cântărească doar 45 de kilograme, iar exercițiile pe care le face zilnic cu ajutorul unor fizioterapeuți nu par a fi de ajuns. Riscul ca mușchii să se atrofieze este ridicat”, se menționează pe site-ul italian Tio.
„Poate răspunde la vocile cunoscute doar prin mișcarea ochilor”
Septuplul campion mondial de Formula 1 a împlinit la începutul acestui an 46 de ani și face recuperarea la casa din Gland, de pe malul lacului Geneva, la 40 de kilometri distanță de Lausanne: „Reacționează la stimuli externi, dar poate răspunde la vocile cunoscute doar prin mișcarea ochilor. Plânge când aude vocile copiilor sau pe cea a soției sale. Acest lucru arată că simte emoțiile și creierul său funcționează. Este un semn că este viu și înțelege, chiar dacă nu se poate mișca”, a scris și redactorul-șef al publicației Autosprint, Alberto Sabbatini, în urmă cu doar câteva săptămâni. Schumacher își petrece ziua între ședințe de fizioterapie și privit pe fereastră în scaunul cu rotile, se arată în aceeași publicație.
Viața lui Schumacher și a familiei sale a luat o întorsătură teribilă în 2013, când fostul pilot de Formula 1 s-a accidentat pe o pârtie de schi din Franța
Chiar dacă mulți dintre sponsori s-au retras în ultimele 13 luni, Schumacher este îngrijit și o are aproape pe soție, care se ocupă de el pas cu pas
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER