Eroul lui Sheriff Tiraspol de pe Santiago Bernabeu, prins în „comă alcoolică” la volan! Polițiștii au rămas muți când l-au văzut în ce stare se afla

Eroul lui Sheriff Tiraspol de pe Santiago Bernabeu, prins în „comă alcoolică” la volan! Polițiștii au rămas muți când l-au văzut în ce stare se afla
Eroul de pe Santiago Bernabeu
  • Publicat:
  • Actualizat:

Eroul lui Sheriff Tiraspol de pe Santiago Bernabeu a fost prins de polițiști în „comă alcoolică” la volan, în urmă cu câțiva ani. Nefericitul eveniment ar fi putut să-i schimbe definitiv viața în rău lui Sebastien Thill (28 de ani). Poate nu ar mai fi ajuns eroul celor de la Sheriff, dacă întregul eveniment ar fi avut urmări mai grave.

Fotbalistul luxemburghez a fost surprins de polițiști având o alcoolemie uriașă: 2,47 grame de alcool în sânge. Adică, fotbalistul era extrem de aproape de o comă alcoolică în toată regula.

În iulie 2017, echipa la care activa, Progres Niederkorn câștigase derby-ul cu Differdange și a simțit nevoia de a sărbători cu mult alcool. Era miezul nopții, iar căpitanul echipei a decis să se urce la volan pentru a pleca acasă. Nu avea să ajungă prea departe.

„La asemenea alcoolemie, unii oameni nu-și găsesc nici mașinile”

După ce a lovit câteva oglinzi, a rașchetat câteva mașini parcate și s-a oprit într-una dintre ele. Bilanțul: patru mașini avariate. Poliția a fost sesizată rapid, iar la sosire, rezultatul alcooltestului a fost incredibil: 2,47 grame de alcool în sânge.

„Mai întâi aș vrea să-mi cer scuze față de cei cărora le-am făcut rău. Am învățat din greșelile mele. După meci, am băut câteva pahare și nu apucasem să mănânc. Îmi pare rău”, a declarat fotbalistul, în instanță.

Acesta a fost anchetat pentru alcool la volan și avariile produse, dar și pentru faptul că a fugit de la locurile accidentelor. Acesta a negat, susținând că a oprit, a constatat că nu a lovit nimic și și-a continuat drumul. Avocații au făcut eforturi uriașe să-l scape de această ultimă acuzație, dar nu au reușit.

„la 2,47 alcoolemie, unii oameni nu-și găsesc nici mașinile. Nu ți-a spus nimeni că nu ar trebui să conduci în asemenea condiții?”, l-a întrebat judecătorul la proces.

Nici măcar faptul că fotbalistul era convocat la naționala Luxemburului nu l-a scăpat de belele. Instanța a decis: o amendă pe măsura avariilor provocate, plus interdicția dreptului de a conduce pentru 43 de luni, plus 18 luni pentru lovire și fugă de la locul accidentului. Sentință pronunțată pe 20 decembrie 2017.

La patru ani distanță, Sebastien Thill marchează golul prin care Sheriff Tiraspol o învinge pe Real Madrid, scor 2-1, pe Santiago Bernabeu, în cea de-a doua etapă a Ligii Campionilor!

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Alertă de ninsoare severă emisă de meteorologii Accuweather în București. La câți centimetri va ajunge stratul de zăpadă
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Real Madrid tremură: Jude Bellingham riscă până la 12 etape de suspendare!
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Monalisa Liuba a avut o presimțire TERIFIANTĂ în ziua în care a murit pe masa de operație! DEZVĂLUIRI ȘOCANTE
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
Replică cu stil din partea lui Elias Charalambous pentru Răzvan Lucescu, după ce a numit ‘fake’ victoria FCSB-ului
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după „remontada” extraordinară reuşită de FCSB
UEFA a văzut ce schimbări a făcut Gigi Becali la pauză şi a reacţionat! Ce a notat forul european după…
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit. O bătaie de joc!”
Incredibil. Colţescu i-a recunoscut lui Claudiu Tudor că a greşit să anuleze golul Petrolului: ”A zis că poate s-a păcălit.…
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Daniela Crudu a ajuns piele și os, după două nașteri! Imaginile care i-au șocat pe fanii săi
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
Laurette rupe tăcerea despre relaţile cu Horia Tecău, Cristi Borcea şi Ion Ţiriac. A recunoscut tot: „Se supără soţia lui!”
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
BANCUL ZILEI. Bubulina: - I-am zis soțului că aseară am călcat strâmb!
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească azi ziua de naştere
Filmul crimei din Dolj. Orbit de gelozie, un bărbat l-a ucis pe iubitul fostei soţii. Tânărul urma să îşi sărbătorească…
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
O planetă mai BUNĂ decât Pământul, la o aruncătură de băț
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a ajuns acum la fel de bogat ca Ion Ţiriac
Magnatul român care le-a cerut socrilor o maşină şi o sumă de bani pentru a da drumul unei afaceri a…
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
'O terorizează! E bolnav de gelozie!' CRBL a disperat-o pe biata Olga. Relația lor are zilele numărate
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Ruptură totală între prinții Harry și William. S-a aflat ce a făcut de Meghan Markle
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise să îi aducă flori iubitei
Crimă din gelozie, în Dolj! Un bărbat l-a ucis pe actualul iubit al fostei soții, în casa acesteia. Victima venise…
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Poze de colecție cu Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocuri gratuite oferite în februarie. Oferte pentru PC, săptămânal
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
Jocheul irlandez Michael O'Sullivan a murit după ce a căzut în timpul unei curse
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
2025: Poți depăși o căruță pe linia continuă? Ce spune Codul Rutier
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat mama fiilor lui, Landon și Liam
×