Este oficial: se taie scena din film! Imaginile scandaloase care o vizează pe Rapid nu vor mai apărea în pelicula celebrului BRomania
Producătorii filmului Teambuilding, care prezintă povestea unor colegi de muncă plecați împreună la distracție, au scos din peliculă o secvență care are legătură cu o scandare trivială de pe stadioane.
Ultima producție cinematografică în care apare artistul BRomania, care se va lansa în cinemtaografe pe 30 septembrie, conține o scenă insultătoare pentru Rapid și fanii echipei din Giulești.
Numele alb-vișiniilor a fost asociat unor cuvinte injurioase: „Ne p***m pe ei la infinit, kind reminder lu’ Rapid”.
Este oficial: se retrage scena din film! Imaginile scandaloase care o vizează pe Rapid nu vor mai apărea în pelicula celebrului BRomania | EXCLUSIV
Practic, înainte de această scenă, un personaj din film întreabă cum se zice in limbaj de corporație la „m..e”. „Kind reminder”, zice altul. Ulterior „kind reminder” a fost folosit în scandarea respectivă.
Cântecul interpretat de actori este o adaptare a unei scandări obscene și xenofobe pe care o folosesc rivalii formației din Giulești.
Dialogul dintre personajul interpretat de BRomania și ceilalți actori tratează ideea de „politically correctness”, iar Matei Dima reușește să le explice oamenilor din jurul său cum se poate înjura „pe ascuns”:
„- Care e faza asta cu politically correctness?
– Băi, e o artă! Arta de a jigni pe cineva într-un mod diplomat ca să nu se prindă.
– De exemplu, cum îi zici cuiva «Taci, dracului, că ești prost!»?
– Păi, îi spui «Apreciez feedback-ul tău și o să îl iau în considerare».
– Și dacă zici «Mă doare în c*r»?
– «Trimite-mi pe mail»
– Auzi, dar m**e cum se zice în «corporateza» asta?
– «Kind reminder»”, este dialogul care precede scena jignitoare pentru Rapid.
Colegii de serviciu sunt surprinși, apoi, cântând la unison: „Ne p***m pe ei la infinit, kind reminder lu’ Rapid”.