Atacantul Radamel Falcao, împrumutat de AS Monaco la Chelsea până la finalul sezonului, i-a tramsmis un mesaj de încurajare Ariadnei Gutierrez, Miss Columbia 2015, după situația penibilă în care a fost pusă la concursul Miss Univers.
Ariadna a fost anunțată câștigătoare de prezentatorul concursului de frumusețe, Steve Harvey, fiind premiată și feliciată, după care acesta a realizat că a făcut o gafă precizând că adevărata câștigătoare este Miss Filipine. Ariadna Gutierrez a fost astfel nevoită să cedeze coroana, izbucnind în plâns.
„Toți columbienii te înconjoară cu multă dragoste și compasiune, Ariadna!”, este mesajul postat de Falcao pe Twitter, atacantul lui Chelsea urmând exemplul altor vedete din Columbia care au susținut-o public pe tânăra de 21 de ani.
Todos los colombianos rodeamos con afecto y mucho cariño a @gutierrezary. — Radamel Falcao (@FALCAO) December 21, 2015
Todos los colombianos rodeamos con afecto y mucho cariño a @gutierrezary.
— Radamel Falcao (@FALCAO) December 21, 2015
Ariadna Gutierrez – foto: Hepta
Gafă de proporții la ceremonie! I-au spus că a câștigat, după care a trebuit să renunțe la coroană
Pia Alonzo Wurtzbach (foto jos), reprezentanta statului Filipine, a fost desemnată învingătoare a concursului Miss Universe 2015, duminică seară, la Las Vegas, în urma unui concurs de frumusețe marcat de o gafă uriașă a prezentatorului, care anunțase că reprezentanta Columbiei a câștigat competiția.
Prezentatorul concursului de frumusețe a anunțat numele altei câștigătoare, iar aceasta a fost nevoită, după câteva minute, să înmâneze coroana actriței și modelului Pia Alonzo Wurtzbach, în vârstă de 26 de ani, reprezentanta statului Filipine, informează Reuters.
Prezentatorul Steve Harvey (foto jos) a anunțat, în mod eronat, că Miss Columbia a câștigat cea de-a 64-a ediție a concursului Miss Universe, difuzat în direct de postul de televiziune Fox.
Adevărata câștigătoare este însă Pia Alonzo Wurtzbach, actriță și model filipinezo-german, născută la Stuttgart și crescută în Cagayan de Oro, care fusese anunțată inițial drept ocupantă a locului al doilea.
Însă, după câteva minute, prezentatorul Steve Harvey a anunțat, spre surprinderea spectatorilor, că a făcut o gafă.
„Vreau să-mi cer scuze din toată inima în fața Miss Columbia și Miss Filipine pentru greșeala mea uriașă. Mă simt îngrozitor„, a scris, ulterior, pe Twitter, prezentatorul Steve Harvey.
Ariadna Gutierrez Arévalo, în vârstă de 21 de ani, originară din Sincelejo, Columbia, fusese deja încoronată de câștigătoarea titlului Miss Universe 2014, Paulina Vega, reprezentanta Columbiei, care a fost apoi nevoită să ridice coroana de pe fruntea compatrioatei sale și să o plaseze pe capul adevăratei învingătoare, filipineza Pia Alonzo Wurtzbach.
Reprezentanta Statelor Unite, Olivia Jordan, în vârstă de 27 de ani, originară din Tulsa, s-a clasat pe locul al treilea.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER