S-au scurs mai bine de 5 ani de la trecerea în neființă a lui Florin Halagian unul dintre cei mai mari antrenori români din Divizia A, cum se numea pe vremuri Superliga de azi.
13 echipe de prim eșalon și două naționale a condus Florin Halagian ca tehnician, fiind considerat de mulți creatorul a ceea ce a devenit mai târziu 1986. Deține recordul absolut având cele mai multe meciuri ca tehnician în primul eșalon al României cu 898 de confruntări.
Pe poziția secunda distanță apreciabilă, se află Ilie Oană, cu 572 de partide. Pe vremea când cuvintele playoff și playout erau doar sintagme venite din cărțile SF ale copilăriei.
Am avut privilegiul de a-l cunoaște la începuturile carierei mele de jurnalist, undeva la finalul anilor 90, atunci când se realizau cronici serioase de meciuri la ziare cu tiraje de sute de mii de exemplare, nu story-uri pe Facebook sau impresii pe Tik Tok care durează câteva secunde.
Am fost trimis la Târgu Ocna să realizez un reportaj despre FCM Bacău, acolo fiind locul tradițional de pregătire înainte de începerea campionatului.
După ce m-am prezentat, am povestit asta și într-o postare pe Facebook la decesul marelui antrenor, și am vorbit amical câteva minute, mi-a explicat ce am voie să văd si pe unde să mă plimb, m-a invitat la masa de prânz. Cand am intrat in restaurant, 25 de fotbaliști il așteptau in picioare ca la imnul de la Euro 202, fiecare la masa lui: Gireadă, Serea, Daniel Bogdan, Trofin, Florin Petcu, regretații Florin Ganea, Baicu si Condurache. Dar si multi altii.
Am trecut printre ei, jenat, Halagian s-a așezat, eu am rămas in picioare, copleșit de teamă amestecată cu ceva emoții.
Îmi zice pe un ton slab, moale, de abia am deslușit cuvintele: Stai jos! Apoi, fără să se uite la ceilalți, a rostit cu voce tare: „Poftă bună”! Moment in care s-au așezat toți și au început să mănânce.
Nu s-a auzit nici musca. La final, nu se ridicase nimeni si, conform obiceiului, toti ceilalți stăteau cuminți. Portarul Daniel Bogdan, singurul mai tupeist din echipă, bate cu furculița și cu cuțitul în masă, fără a avea răbdare.
A urmat un țipăt, nu pot reproduce cuvintele, al lui Halagian si apoi izbăvitorul: „Să vă fie de bine”. Fotbaliștii nu plecau fără acordul lui. Nu aveai voie să ai plete sau barbă. Dacă te vedea neras, te trimitea în cameră să te aranjezi.
Îmi aduc aminte tot de o ispravă cu Halagian, după un meci FC Național – Ceahlăul, în acele vremuri. A refuzat sa îl primească in autocar pe un jucător nemțean la final de meci. I-a zis atacantului să meargă cu trenul acasă. Era supărat pe evoluția lui.
Tot lui Halagian i se atribuie expresia „Focu’ la ei”, pe care o utiliza ca soluție tactică de avarie la echipele pe care le antrena. A rămas în memorie și prin celebra șepcuță cu „Chicago Bulls”, pe care o purta permanent, ca un talisman, la partidele oficiale.
FourFourTwo (una dintre cele mai importante reviste de sport din lume) au realizat Top 100 al celor mai buni antrenori de fotbal din istorie. Printre cei care au fost așezați la loc de cinste se găsesc și trei tehnicieni din România: Mircea Lucescu, Emeric Ienei și Ștefan Kovacs.
Dacă s-ar face un clasament cu cei mai buni tehnicieni din Superliga ori Liga 1 sau Divizia A, alll-time, probabil Florin Halagian ar trebui să fie pe podium. Iar dacă s-ar face un volum cu povești din fotbal, cele mai multe nespuse încă, ar putea concura la titlul de campion. Unde a fost ca antrenor, în două rânduri, cu FC Argeș.
Rămâne, cu stilul său cazon, unul dintre marii antrenori ai României. Legenda spune că a refuzat pe Aston Villa pentru că nu știa limba engleză. Dacă ar fi antrenat azi, mă întreb cum ar fi reacționat la întrebările tâmpite de la flashinterviuri dar, mai ales, ce echipe l-ar fi angajat.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER