Fotbalist român, reținut pe aeroport! „Soția era gravidă, mi-au luat telefonul, dar și șireturile de la pantofi”. De unde s-a iscat încurcătura. EXCLUSIV
This browser does not support the video element.
Bogdan Apostu, actualul impresar, s-a confruntat cu o situație delicată pe vremea când era fotbalist în 2009, atunci când evolua pentru gruparea israeliană, Bnei Sakhnin.
Atacantul român se aflase în cantonament, la Brașov, cu echipa lui și revenea în Țara Sfântă.
Bogdan Apostu a fost arestat pe aeroport! „Mi-au confiscat telefonul, dar și șireturile”
În momentul în care s-a întors în Israel, jucătorul a fost reținut de Poliția de Frontieră pe motiv că are probleme cu viza de ședere.
Invitat într-una din emisiunile ProSport LIVE, Bogdan Apostu și-a amintit acel episod neplăcut și a dat detalii extrem de interesante.
„N-am fost arestat pentru că aș fi făcut ceva, ci pentru că gruparea la care eram transferat atunci, Bnei Sakhnin, nu a realizat corect procedurile legale pentru viza mea de ședere. Știți că situația în Israel e mai sensibilă din punctul ăsta de vedere. Eu nu am greșit cu nimic.
În cadrul aeroportului din Tel Aviv, există o locație pentru aceste persoane, un fel de carceră.
Dintr-un fotbalist important, eram cu echipa venit din cantonament, la trecerea de frontieră, mi-au zis să stau un pic în lateral după care m-au dus într-o mică închisoare. Timp de 10 ore am stat în acel loc cu tot felul de personaje
A ieșit scandal mare, în cele din urmă, a intervenit Ministrul Sportului inclusiv la TV, autoritățile și-au cerut scuze pentru situația creată, apoi totul s-a rezolvat după o noapte de stat acolo, la carceră.
Ce contract avea Bogdan Apostu la Bnei Sakhnin
„Soția era gravidă, mi-au luat cei de acolo și telefonul, dar și șireturile de la pantofi. Nu înțelegeam eu de ce mi-au luat șireturile, mai târziu am aflat. M-au tratat ca pe un emigrant, a fost complicat din punct de vedere psihic.
Puteam să reziliez unilateral și să primesc toate drepturile, însă am ales să revin în Ungaria. Am considerat că a fost o eroare și m-am despărțit în condiții amiabile”, a declarat Bogdan Apostu la ProSport LIVE.
Bogdan Apostu avea în Israel un contract anual de 150.000 de euro. Fost fotbalist la Corvinul, la UTA și la Farul, a mai avut o ofertă de la Hapoel Haifa, dar a ales Sakhnin pentru că această grupare se calificase, la vremea respectivă, în Cupa UEFA, în 2007.