FOTO Hayden Panettier l-a „îngenuncheat” pe Wladimir Klitschko! Din nou

 Wladimir Klitschko și actrița Hayden Panettiere au fost surprinși din nou împreună, la aproape doi ani după ce se despărțiseră. Tabloidele din SUA și Anglia susțin că cei doi s-ar fi împăcat, deși frumoasa actriță de 23 de ani abia a ieșit dintr-o relație ce dura de mai bine de un an cu jucătorul de fotbal american Scotty McKnight.

Deținătorul centurilor  WBA , IBF, WBO, IBO la categoria grea și frumoasa blondă au fost fotografiați împreună în Florida, în timp ce se bucurau de un week-end romantic. După ce au realizat că sunt urmăriți de paparazzi, cei doi nu au mai stat împreună, anunță Daily Mail.

Klitschko și Hayden Panettiere au format un cuplu între 2009 și 2011, după care actrița a intrat într-o relație cu starul lui New York Jets, Scotty McKinght. Zvonurile în privința unei împăcări au apărut imediat după ce blonda de 23 de ani s-a despărțit de jucătorul de fotbal american, însă abia acum au apărut și primele „dovezi”. Vezi mai multe imagini în galeria foto.

FOTO: HEPTA

Publicat: 05 03. 2013, 10:33
Actualizat: 06 03. 2013, 17:11