Echipajul format din Simone Tempestini și Dorin Pulpea a reușit dubla la cea de-a șaptea ediție a Raliului Aradului, din cockpit-ul unui Ford Fiesta R5. Cei doi și-au adjudecat ambele probe, atât manșa contând pentru cea de-a doua etapă a Campionatului Național de Raliuri cât și pe cea care contează pentru Trofeul European, încurajați de o galerie de excepție. De joi până sâmbătă, atenția spectatorilor dar și a piloților a fost pusă la mare încercare, atmosfera fiind întreținută de vedetele Playboy Adina Barbu și Lena Rohozneanu, dar și de mult-îndrăgiții „iepurași Playboy”.
În proba contând pentru campionatul intern, Tempestini (24 ani) s-a impus detașat în fața campionului ediției precedente a Raliului Aradului, Edwin Keleti, aflat la rândul său la volanului unui Ford Fiesta R5. Podiumul a fost completat de echipajul format din pilotul Gergo Szabo și copilotul Kar Borbely, la bordul unui Mitsubishi Lancer Evo.
Premierea a fost condimentată de prezența vedetelor revistei pentru adulți. Foto: Ciprian Petcuț și Foto Club Arad
În etapa de Trofeu European, Tempestini și Pulpea au fost urmați pe podium de echipajul format din Bogdan Marișca – Carmen Găureanu, și de echipajul Dan Gîrtofan – Tudor Mîrza. Campionul din 2014 al etapei europene desfășurate la Arad, pilotul arab Rashid Al Ketbi, a terminat al patrulea.
Mihai Leu, în postura de organizator la Raliul Aradului. Foto: Ciprian Petcuț și Foto Club Arad
21 de echipaje din totalul celor 34 prezente la start au terminat a șaptea ediție a Raliului Aradului
Senzații tari pentru vedetele Playboy
Specatcolul cailor-putere și al derapajelor controlate a fost dublat de show-ul fierbinte de pe margine. „Iepurașii Playboy” au oferit imaginile zilei la Arad, au aprins imaginiația tuturor spectatorilor, iar finalul le-a aparținut Adinei Barbu și Lena Rohozneanu, cele caru au testat rolul de copilot, alături de campionul Simone Tempestini. „Sunt fascinată de Arad, este prima dată când ajung la un raliu, nu știu la ce se uită bărbații, dar am făcut foarte multe poze. A fost o experiență frumoasă” a punctat la final Adina, după trei zile de concurs.
„Iepurașii Playboy” au încins atmosfera trei zile în Arad. Foto: Ciprian Petcuț și Foto Club Arad
Foto: Ciprian Petcuț și Foto Club Arad
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER