Fuego, la un pas de tragedie: „Era să mor acum o lună și ceva!”

Fuego este, în general, discret atunci când vine vorba despre viața sa personală, însă recent a vorbit despre cum a fost la un pas de moarte și despre fricile sale cele mai mari.

Într-un interviu pentru OK! Magazine, Paul Surugiu a făcut confesiuni uluitoare, care cu siguranță că i-au uimit pe fanii săi. Fuego a dezvăluit că a trecut pe lângă moarte de mai multe ori până acum, cel mai recent chiar în urmă cu nici două luni. Din modul în care descrie episodul se poate deduce cu ușurință că este încă în stare de șoc.

„Era să mor acum o lună și ceva”

„Am avut nenumărate cumpene. Unele fără să le înțeleg prea tare. Era să mor de multe ori, din multe cauze, dar cel mai des mi s-a întâmplat pe șosea, asta în diverse momente pe care am reușit să le evit! E un pericol enorm viața aceasta petrecută pe drumurile patriei, în care alergi de la un eveniment la altul. Dar ultima experiență, destul de dureroasă, care putea fi fatală, a fost acum o lună și ceva, când, la niște prieteni într-un abator, am alunecat și am căzut pe spate. Norocul meu a fost că am avut prezență de spirit, am pus mâinile pe spate și am ridicat capul! Altfel… interviul nostru era imaginar acum! Oricum, nu mi-e frică de final. Când e să vină, va veni!”, a spus Surugiu.

„Mi-e frică de avion și mi-e teamă de penibil”

De asemenea, solistul a vorbit și despre cele mai mari frici ale sale și despre cum le face față: „Teama majoră de-a-i pierde pe cei dragi. Chiar dacă știu că inevitabilul se produce, că toți ne vom duce la un moment dat, mai devreme sau mai târziu, simt că mi-aș pierde o parte din suflet, din rădăcini, văzându-i pe toți cum se duc. Nu sunt vanitos și nici nu vreau eternități, dar mă gândesc cu teamă la aceste momente! Mi-e frică de avion, am o groază de fiecare dată când trebuie să zbor, o fobie cumva inexplicabilă, oricât de lung sau de scurt ar fi zborul! Și mi-e teamă de … penibil, lucru pe care mulți nu-l mai simt!”.

 

Publicat: 04 09. 2019, 13:20
Actualizat: 04 09. 2019, 13:43