Gabi Balint, amintiri din „Epoca de Aur”, dar și despre meciurile trucate în care a jucat. „ Vă jur că au fost! Nu vreau să-mi amintesc echipele”

Redactor:
Sorin Barbu
Gabi Balint, amintiri din „Epoca de Aur”, dar și despre meciurile trucate în care a jucat. „ Vă jur că au fost! Nu vreau să-mi amintesc echipele”
Ce cadou i-ar face Gabi Balint lui Gigi Becali de Caciun
  • Publicat:

Gabi Balint este unul dintre cei mai galonați jucători din fotbalul românesc. A câștigat Cupa Campionilor Europeni și Supercupa Europei și a fost de cinci ori campion în România.

A jucat aproape 10 ani la Steaua, o echipă care ani buni și-a zdrobit adversarii din România. În tricoul roș-albastru a jucat și în meciuri trucate. A mărturisit chiar fostul internațional.

„Vă jur că au fost, din ce știu, două meciuri. Adversarii s-au rugat să facem meci nul. Noi eram înaintea unor meciuri importante din Cupa Campionilor. Că făceam egal sau câștigam nici nu conta. Eu atât știu din toată activitatea mea la Steaua, de două meciuri.

Habar n-am de alte lucruri și nu cred că au fost. În alea două am făcut meci nul, le-am dat punctele. Nu mai vreau să amintesc echipele. Asta a fost… Și nici nu vreau să acuz alte echipe că făceau mai mult sau altceva. Astea au fost vremurile. Au fost lucruri care se mai întâmplau.”, a declarat Gabi Balint.

Gabi Balint, amintiri cu familia Ceaușescu

Fostul internațional a povestit că au existat și adversari care i-au rugat pe steliști să nu-i bată rău. Partidele s-au terminat cu o ploaie de goluri.

„Veneau echipele în Ghencea și pe culoar, când ieșeam, se rugau să nu-i batem rău. Țin minte că am bătut 11-0 pe Corvinul sau 9-0 cu FC Olt. Ne-am și încăierat cu ei la Scornicești! Și-atunci a fost un general care ne-a spus înainte de meci să nu-i batem prea rău, să avem milă de ei, să le dăm doar două, trei goluri.

Iar după ce s-a auzit până să intrăm pe teren, a venit Valentin Ceaușescu și ne-a zis că dacă se întâmplă ceva și ne batem joc de fotbal, făcând ce ne-a cerut generalul respectiv, el nu mai vine la echipă și nu mai are nicio treabă cu noi. Am ieșit și-am bătut cu 9-0.”, a mai spus fostul atacant din Ghencea.

Gabi Balint a dezvăluit că jucătorii erau destul de des băgați în ședință de generali și de șefii partidului comunist.

„Generalii se băgau la echipă?
Nu, doar atunci ne-au cerut să stăm mai blânzi. Dar, în rest, ei veneau des la ședințe. Ministrul Olteanu a fost și el, Minea a venit și el, chiar și Stănculescu. Ilie Ceaușescu venea mereu pe la noi, era adjunct de ministru. Făcea ședințe înaintea meciurilor importante. Nicolae Ceaușescu n-a venit niciodată.”, a mai declarat Balint la GSP.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele micuților
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Mihai Stoica a scris trei cuvinte pe internet, după tirada lui Mircea Lucescu despre ”FCSB – Steaua”
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au confirmat că acesta a fost condus pe ultimul drum:
Înmormântarea lui Silviu Prigoană nu a avut loc? Gabriela Lucuțar aruncă bomba, la scurt timp după ce fiii afaceristului au…
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și gol!”
Giani Kiriță dă scorul exact la România – Kosovo și spune pe cine vrea în atac: „Poate să dea și…
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Cutremur în fotbalul românesc! Încă o echipă este pe cale de dispariţie: „Am adus bani de acasă”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei. Să se apuce de scris poveşti”
Bogdan Cosmescu, reacţie vehementă după ce un oficial a ieşit la atac în ”Războiul stelelor”: ”Se iroseşte la Clubul Armatei.…
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
ȘOC! Cui a lăsat Silviu Prigoană toată AVEREA. În testament scrie foarte clar: 'Eu nu îi las nimic'
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire. Ninsori și viscol la munte
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Apelul făcut de milionarul român de doar 28 de ani: Am foarte mare nevoie de voi
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu : o vilă, un Rolls și…
Regulă nouă pentru proprietarii auto din România. Certificat obligatoriu după 29 noiembrie
Regulă nouă pentru proprietarii auto din România. Certificat obligatoriu după 29 noiembrie
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
FRF, reguli de conduită pentru spectatori la meciul România-Kosovo: Scandările cu conţinut xenofob, rasist, naţionalist, interzise
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Un jurnalist britanic dă verdictul noului DUSTER 2024: Merită să-l cumperi?
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius și al lui Silvius
×