Garry Neville se implică în scandalul momentului de la naționala Angliei! Greenwood şi Foden, apăraţi după ce au chemat două femei la hotel | GALERIE FOTO
Garry Neville, fostul mare fotbalist al lui Manchester United, se implică în scandalul momentului de la echipa națională a Angliei.
Acesta îi apără pe Mason Greenwood (18 ani) și Phil Foden (20 de ani) după ce au petrecut alături de două fete la hotelul echipei înaintea meciului jucat de Anglia cu Islanda, scor 1-0, și au fost trimiși acasă de către selecționerul Gareth Southgate.
Garry Neville se implică în scandalul momentului de la naționala Angliei
„În acest moment cred că se vor simţi îngrozitor. Am văzut scuzele lor, evident că scotarea din lot este ceva ce nu vrei să ţi se întâmple niciodată în carieră. … Greşeli faci în viaţă, pe care le-ai văzut făcute şi de colegi. Acum ei au nevoie de dragoste. Sunt tineri, nu sunt roboţi.
Înţeleg, nu este ideal, au făcut o greşeală, o mare greşeală. Vor regreta şi vor plăti pentru asta. Dar sunt talentaţi, trăiesc la limită, trăiesc cu adrenalină, viaţa lor e rapidă. Putem să-i dăm deoparte, să-i excludem, dar trebuie să existe un nivel de toleranţă.
Am văzut astfel de situaţii de 100 de ori, în şase luni nu se va mai menţiona prea des, iar peste şase ani nimeni nu-şi va mai aminti. Dar ei trebuie să-i amintească acea noapte. Ei vor fi în continuare iubiţi de colegii lor. realitatea este că sunt nişte copii„, a declarat Garry Neville, fostul intrenaţional englez care a jucat întreaga carieră la Manchester United.
Cine sunt cele două femei chemate de Greenwood și Foden la hotelul Angliei
Nadia Sif Lindal Gunnarsdottir (20 ani), finalistă la concursul de Miss Universe 2019, și Lara Clausen (19 ani), studentă la Drept, sunt cele două tinere care au publicat înregistrările de la hotelul echipei naționale a Angliei pe conturile lor de Snapchat.
Ne-am cunoscut online. Am vorbit cu Mason cu câteva zile înainte să ajungă în Islanda. Nu am vrut să îi punem în această poziție, îmi pare rău pentru ei. Nu știam că sunt în carantină. Dacă am fi știut, nu am fi mers să ne întâlnim cu ei. Nu știam cine ePhil, nu știam că Mason joacă la Manchester United – Nadia Sif Lindal Gunnarsdottir.