Fostul mare fotbalist Gary Lineker (55 de ani) a divorțat de soția sa Danielle Bux (37 de ani), la doar șase ani după ce spuseseră „Da” în fața altarului, însă se pare că cei doi au rămas extrem de apropiați.
Cei doi au fost surprinși împreună într-o vacanță petrecută în Ibiza, însă fostul atacant neagă că ar fi vorba despre o împăcare. „E un nonsens fabricat… Eu și Danielle rămânem prieteni apropiați și la fel și copiii noștri, dar nu suntem din nou împreună. Suntem oameni în toată firea…”, a scris Lineker pe contul său de Twitter.
The Sun prezintă imagini cu cei doi la plajă și notează că fostul cuplu a părut să se înțeleagă de minune.
Gary Lineker și Danielle Bux au divorțat în luna ianuarie a acestui an, ruptura fiind provocată de faptul că Danielle și-ar fi dorit să întemeieze o familie și să facă copii, însă Gary Lineker, care are deja patru copii, a considerat că are o vârstă prea înaintată pentru a deveni din nou tată.
Divorțul celor doi a fost unul amiabil și, spre deosebire de alte „rupturi” în care au fost implicate vedete, nu a fost unul costisitor pentru cei doi. Aceștia au apelat la un site guvernamental pentru a depune actele și au plătit aproximativ 500 de euro. Cu o avere estimată la aproape 25 de milioane de euro, Lineker a ajuns la o înțelegere amiabilă cu Danielle.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER