Georgina încasează o sumă uriașă de la Cristiano Ronaldo. Ce ”salariu” primește lună de lună iubita starului portughez | GALERIE FOTO
Georgina Rodriguez a dat lovitura pe toate planurile de când l-a cunoscut pe Cristiano Ronaldo și l-a convins pe acesta să renunțe la burlăcie. După ce înainte era angajată într-un magazin de lux din Madrid, lucrurile s-au schimbat în ultimii ani pentru frumoasa argentiniancă care i-a dăruit un copil starului de la Juventus.
Georgina încasează o sumă uriașă de la Cristiano Ronaldo
Georgina Rodriguez primește lunar între 50.000 – 100.000 de euro din partea lui Cristiano Ronaldo, cât timp sunt împreună. Jurnaliștii de la ”Viva la vida” au dezvăluit că starul portughez a decis să îi ofere această sumă iubitei lui pentru cheltuieli personale, dar și pentru îngrijirea copiilor.
Asta nu e tot! Georgina Rodriguez primește 8.000 de euro din partea brandurilor pe care le reprezintă. Spaniolii au dezvăluit și că iubita lui Cristiano Ronaldo solicită aproximativ 100.000 de euro pentru fiecare interviu pe care îl acordă.
I-a cumpărat mașină de 135.000 de euro
Se pare că Georgina știe să își gestioneze banii primiți din partea lui Cristiano Ronaldo, iar acest lucru a ajutat-o să poată să îi facă o surpriză de proporții fotbalistului de la Juventus. De ziua lui, Cristiano Ronaldo a primit de la mama mezinei sale o mașină 4X4 care costă nu mai puțin de 135.000 de euro.
Georgina Rodriguez s-a născut pe 27 ianuarie 1994, în Spania, dar părinții săi sunt argentinieni. L-a cunoscut pe Cristiano Ronaldo în perioada în care fotbalistul era jucătorul celor de la Real Madrid, iar în 2017 i-a dăruit o fetiță pe care au botezat-o Alana Martina dos Santos Aveiro.
„Paparazzi m-au văzut la biserică și imediat au crezut că se pregătește o nuntă. Nu, nu mă gândesc la căsătorie. Nu știu ce se va întâmpla în viitor, dar acum acest eveniment nu este în planurile mele. Sunt catolic, săptămânăl mă duc la biserică. Mă duc să-i mulțumesc lui Dumnezeu pentru ceea mi-a dat. Nu cer nimic în plus, mulțumesc că am totul, cer sprijin de la El pentru protejarea familiei și a prietenilor mei” – a spus Cristiano Ronaldo pentru Gazzetta dello Sport.