Pandemia de coronavirus l-a ținut în casă pe Gică Craioveanu, care a avut puterea să și glumească într-o perioadă grea pentru toată lumea.
Fostul mare atacant a mărturisit cu ce își ocupă timpul în izolare. Craioveanu urmărește cele mai interesante filme și ascultă muzică.
”Sunt la Madrid şi situaţia este cât se poate de neplăcută, dar sunt o persoană optimistă, iar autoizolarea o suport cât pot de bine. Cei de la Netflix ar trebui să-mi plătească o avere, şi cei de la YouTube la fel, pentru că ascult multă muzică. Sunt alături de copii şi toate acestea ne-au prins în epicentrul pandemiei”, a spus Craioveanu.
”Este o situaţie care ne-a scos din comunitatea noastră, din rutina noastră de zi cu zi şi avem nevoie de toată puterea din lume pentru a o înfrunta. Nu mă aşteptam să se întâmple acest lucru în Spania, am considerat întotdeauna că are una dintre cele mai bune asistenţe medicale din lume”, a completat Craioveanu.
Românul este cu gândul și la Real Sociedad, fosta sa echipă. Sociedad și Bilbao ar trebui să se întâlnească în finala Cupei Spaniei: ”Real are mult mai multă calitate în echipă, dar Athletic are mai multă experienţă. Cred că într-o finală cu un singur meci, calitatea e mai importantă decât experienţa, deoarece aduce stabilitate, moral şi curajul pe care îl are echipa, iar asta îmi oferă o linişte sufletească mie, unui fost jucător”.
Aproape 7.000 de oameni au murit în Spania, țară unde sunt deja peste 80.000 de cazuri de COVID-19.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER